Care sunt semnele subtile ale cancerului pe care oamenii le ignoră cel mai des și care ar trebui să îi determine să consulte un specialist?

Sunt mai multe semne, iar printre ele se numără: modificări ale menstruației, cum ar fi menstruații mult mai abundente, sângerări postmenopauză care apar din senin, modificări ale tranzitului intestinal, constipație sau diaree care nu existau anterior, balonare inexplicabilă, modificări la nivelul sânului sau orice tumefacție, orice leziune nou apărută, răni pe piele care nu se mai vindecă, răni în cavitatea orală care nu se vindecă, tuse sau răgușeală care durează mai mult de trei săptămâni, dureri de cap care nu au existat înainte și persistă mai mult de trei săptămâni, dificultăți de înghițire.

De asemenea, pot apărea vânătăi care se produc mult mai ușor decât înainte și sunt inexplicabile, febră, alte modificări ale pielii, cum ar fi alunițe care și-au schimbat forma, structura sau culoarea, oboseală inexplicabilă, greață sau scădere în greutate.

Majoritatea acestor semne pot fi, desigur, și manifestări ale unor afecțiuni banale. Important este însă ca, dacă aceste modificări persistă, să fie investigate. Nu există un termen clar-limită, dar, orientativ, aș spune trei săptămâni. Dacă aceste modificări ușor supărătoare persistă mai mult de trei săptămâni, nu dispar și mai mult, se agravează, este momentul să ne prezentăm la medicul de familie pentru investigații suplimentare, pentru a exclude ceva mai grav.

Sigur că, dacă sunt simptome intense sau supărătoare, nu așteptăm trei săptămâni. Însă, în principiu, modificările aparent banale care durează mai mult de trei săptămâni ar trebui investigate corespunzător. Este întotdeauna bine să excludem din timp lucrurile simple. De cele mai multe ori, probabil va fi ceva banal, dar este mai bine să știm decât să stăm cu frica în sân săptămâni la rând și să ajungem prea târziu, când tratamentul ar fi putut fi mult mai simplu.

Care sunt principalele temeri și percepții greșite legate de cancer care îi pot face pe pacienți să amâne diagnosticul sau tratamentul?

Cred că cea mai mare problemă este frica. Și cred că frica este sursa multor mituri. Uneori, inclusiv colegi medici din alte specialități nu mai sunt la curent cu ultimele modificări și noutăți din alte domenii. Ce se întâmplă este că avem mulți pacienți care, după momentul diagnosticului sau chiar înainte de acesta, ezită să se prezinte la medic, în primul rând din teama tratamentelor posibile. Mai ales dacă au trecut în familie prin situații similare, cu mulți ani în urmă, iar experiențele au fost foarte grele. Lucrurile nu mai sunt la fel. Cu cât tratăm mai rapid, cu atât este mai bine.

O altă mare problemă este frica și neîncrederea în sistemul medical românesc. Lucrurile s-au schimbat foarte mult. Cel puțin în domeniul meu, oncologia, schimbările din ultimii zece ani au fost absolut uluitoare. Am ajuns, efectiv, la nivelul țărilor dezvoltate și putem oferi, în proporție de cel puțin 85%, iar la anumite tipuri de cancer chiar 100%, aceleași tratamente pe care le oferă și colegii noștri din alte țări.

În aceste condiții, sunt pacienți care, din neîncredere, pierd mult timp și mulți bani. În loc să beneficieze de tratament în țară, aleg să meargă în Turcia sau Austria, pierzând timp prețios, când soluția ar fi mult mai aproape și mult mai la îndemână.

De ce pierd mulți pacienți oncologici timp prețios după diagnostic și ce ar putea face sistemul medical pentru a-i sprijini mai bine?

Mulți pacienți pierd enorm de mult timp și bani căutând soluții. Mă gândesc la o prietenă de-a mea care a fost diagnosticată cu cancer de sân în timpul pandemiei, o perioadă extrem de dificilă, când accesul la sistemul medical era mult îngreunat. După biopsie, a primit sec recomandarea „căutați-vă în altă parte” și a fost lăsată complet singură. Nu știa încotro să o ia, unde să meargă, ce să facă mai departe. De frică și confuzie, a ajuns în Austria, iar parcursul ei a fost mult mai lung și mai dificil decât ar fi trebuit să fie.

Aici apare o problemă majoră în România și anume lipsa navigatorului medical, o profesie deja bine definită în alte țări, dar încă insuficient recunoscută la noi. Navigatorul medical este persoana care ghidează pacientul pe parcursul bolii, îl ajută cu programările, îi explică termenii medicali și îl sprijină într-un moment în care frica paralizează. În România, această funcție este asigurată aproape exclusiv de ONG-uri, nu de sistemul public. Când ești diagnosticat cu cancer și nu știi ce urmează, frica te poate bloca complet și asta este, poate, cea mai mare pierdere pentru pacient.

Un sistem bine pus la punct de screening, conectat direct cu o comisie oncologică, ar putea schimba radical acest parcurs. Pacientul ar primi diagnosticul împreună cu un plan clar de tratament. Este mult mai ușor să pornești într-o luptă extrem de grea atunci când știi exact care sunt pașii următori și ce ai de făcut. Avem mult mai multe soluții decât acum zece ani, iar multe tratamente nu mai sunt atât de greu de tolerat. În numeroase cazuri, nici măcar nu mai vorbim de chimioterapie, ci de tratamente biologice sau imunoterapie, mult mai ușor de dus.

Un alt aspect important este comunicarea. Dacă în trecut pacienții apelau la „doctor Google”, astăzi apare un fenomen și mai periculos: inteligența artificială. Aceste sisteme pot oferi răspunsuri care confirmă, de multe ori eronat, temerile pacientului, îl sperie și îl blochează. De aceea, relația dintre pacient și medic trebuie refăcută, iar dialogul trebuie să fie direct și onest. Frica și neîncrederea în sistemul medical românesc trebuie diminuate.

Deși sistemul nostru are multe probleme, România are acces la aproximativ 85% din medicamentele și tehnologiile disponibile în Europa de Vest. Diferențele de rambursare sunt uneori frustrante, dar există și mecanisme pe care pacienții trebuie să le cunoască.

Un mecanism foarte important pe care pacienții oncologici din România trebuie să îl cunoască este acționarea statului în instanță. Dacă vorbim despre o boală pentru care există un tratament disponibil în România, dar care nu este încă rambursat, iar costurile sunt imposibil de suportat pentru majoritatea pacienților, uneori vorbim de 1.000, 5.000 sau chiar 10.000 de euro pe lună, există această soluție legală.

Pentru un cost relativ mic, de ordinul a aproximativ 5.000 de lei, pacientul poate da statul în judecată. Procesul durează, de regulă, în jur de o lună, iar ulterior tratamentul poate fi obținut gratuit. Este un mecanism legal, prevăzut de sistem, care nu implică riscuri pentru pacient și față de care există multă teamă nejustificată.

Mai mult decât atât, cu cât mai mulți pacienți apelează la acest mecanism, cu atât tratamentul respectiv va fi rambursat mai rapid pentru toți ceilalți pacienți aflați în aceeași situație. Astfel, nu ne ajutăm doar pe noi, ci și pe cei care urmează. Este adevărat că presupune un efort financiar inițial, dar unul incomparabil mai mic decât costul real al tratamentului. Din păcate, cancerul este o boală care nu are răbdare cu birocrația, iar acest instrument ar trebui folosit mult mai des, pentru că este, în acest moment, una dintre puținele soluții reale atunci când știm că tratamentul există, dar nu este încă rambursat.

Există dovezi concrete că anumite obiceiuri zilnice reduc semnificativ riscul de cancer? Care sunt acestea și cât de mult contează ele?

Cel mai important obicei pe care îl putem introduce ușor în rutina zilnică este exercițiul fizic, mișcarea. Mulți oameni se sperie și gândesc: „Vai, n-am timp să merg zilnic la sală o oră și jumătate, mai bine nu fac nimic”. Dar lucrurile nu sunt așa.

Deși există studii care arată că un nivel mai ridicat de activitate fizică oferă o protecție mai bună decât unul scăzut, orice este mai bun decât nimic. Este suficient să începem, minim, cu 30 de minute de mișcare ușoară sau medie pe zi, ceea ce poate fi realizat chiar într-o plimbare. De exemplu, în loc să luăm mașina, putem merge pe jos la cumpărături sau la alte drumuri. Nu este nevoie de un exercițiu fizic foarte intens.

Un studiu a arătat că dacă facem 7.000 de pași pe zi, comparativ cu 5.000, riscul pentru mai multe tipuri de cancer scade cu 11%. La 9.000 de pași pe zi, riscul scade cu 16%. Astfel, orice nivel de activitate fizică integrată în rutina zilnică ajută foarte mult.

Este foarte important și să avem o alimentație cât mai rațională. Lumea are tendința să împartă alimentele în două categorii: alimente care provoacă cancer și alimente care îl vindecă. În realitate, lucrurile sunt mai simple și mai complexe în același timp. Nu contează atât de mult ce mâncăm, ci mai degrabă cum și când mâncăm. Este esențial, mai ales pentru femei după menopauză și pentru bărbați după o anumită vârstă, să ne menținem greutatea corporală și să evităm îngrășarea excesivă. Cea mai riscantă este obezitatea abdominală, mai ales pentru cei care depun grăsime preponderent în zona abdomenului.

O alimentație rațională nu presupune secrete sau superalimente. Este important să consumăm cât mai multe legume și fructe proaspete, să evităm alimentele procesate, să mâncăm suficiente fibre, studiile arătând că o dietă bogată în fibre scade incidența cancerului colorectal. De asemenea, trebuie să limităm consumul de alcool, pentru că noile studii arată că nu există o doză sigură, și să evităm fumatul. În același timp, este important să avem și puțină plăcere în viață.

Cum influențează istoricul familial riscul de cancer și ce screening-uri sunt recomandate pentru persoanele cu risc crescut?

Trebuie să facem distincția între trei mari categorii. Prima este cancerul ereditar, care reprezintă aproximativ 5-10%, unii spun maxim 15%, din totalul cancerelor. Aici vorbim despre mutații genetice majore, moștenite, care cresc semnificativ riscul de a dezvolta anumite tipuri de cancer. Exemplele cele mai cunoscute sunt mutațiile BRCA1 și BRCA2, care cresc riscul de cancer de sân și de ovar. Cele mai frecvente mutații genetice asociate cu risc de cancer sunt însă cele din sindromul Lynch, un grup de mutații care cresc riscul de cancere colorectale, dar și de alte tipuri de cancere digestive. Totuși, aceste cazuri reprezintă o minoritate.

A doua categorie este reprezentată de cancerele familiale, care apar în aproximativ 15-20% din cazuri. În aceste situații, vedem o aglomerare de cancere în cadrul aceleiași familii, poate nu neapărat de același tip, dar nu identificăm o mutație genetică majoră specifică. Aceste cazuri apar dintr-o combinație de mutații mai mici, mai puțin importante, care se acumulează. Studiile arată că cel puțin 50% dintre familii au avut un membru diagnosticat cu un anumit tip de cancer.

Aceste mutații cresc doar riscul de apariție a cancerului, nu îl declanșează direct. De multe ori, factorii externi au un rol esențial. De exemplu, cea mai puternică mutație asociată cu cancerul pulmonar nu determină singură boala, ci influențează adicția la nicotină. Astfel, într-o familie în care mai mulți membri fumează, riscul de cancer pulmonar crește semnificativ.

A treia categorie o reprezintă cancerele sporadice, care constituie aproximativ 70% din cazuri. Acestea nu sunt legate de mutații genetice moștenite, ci de mutații care apar în celulele noastre de-a lungul vieții.

În ceea ce privește screening-ul, pentru cancerele ereditare, unde mutația și riscul sunt clar stabilite, există ghiduri precise. De exemplu, pentru sindromul Lynch se stabilește frecvența colonoscopiilor, iar pentru mutațiile BRCA1 și BRCA2 se recomandă momentul de începere al mamografiilor sau al examinării sânului. Pentru cancerele familiale, unde există o aglomerare mai mare de cazuri, dar nu există o mutație specifică, screening-ul se recomandă de obicei cu aproximativ 10 ani mai devreme decât populația generală.