tion.ro Web analytics

S-au deschis parcurile, locurile de joacă și florăriile din Timișoara înainte ca România să iasă din starea de urgență

De Roxana Deaconescu

S-au deschis parcurile, locurile de joacă și florăriile din Timișoara înainte ca România să iasă din starea de urgență

foto: arhivă
Reactualizat la:
Timișoara a redeschis parcurile înainte ca România să iasă din starea de urgență în care se află din cauza pandemiei de coronavirus. Accesul în parcurile și locurile de joacă din oraș a fost permis de miercuri, 13 mai, zi în care s-a ridicat restricția impusă și pentru florării.
Scris de Roxana Deaconescu - Timișoara a redeschis parcurile înainte ca România să iasă din starea de urgență în care se află din cauza pandemiei de coronavirus. Accesul în parcurile și locurile de joacă din oraș a fost permis de miercuri, 13 mai, zi în care s-a ridicat restricția impusă și pentru florării.

Reprezentanții Primăriei Timișoara au anunțat, marți, că, odată cu ieșirea României din starea de urgență, se vor redeschide și parcurile din oraș. Erau închise de aproape două luni. Despre locurile de joacă nu se știa încă nimic, însă iată că în cele din urmă Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Timișoarei, condus de primarul orașului, a decis să fie permis din nou accesul și în locurile de joacă.

Tot marți, președintele Klaus Iohannis le-a recomandat administrațiilor publice locale să redeschidă parcurile atunci când România va ieși din starea de urgență. Timișoara s-a grăbit.

Și STPT revine la programul obișnuit, dar rămâne sistat transportul școlar. Măsura se aplică de lunea viitoare.

„Începând din data de 13.05.2020 se redeschide accesul în parcuri și locuri de joacă, cu respectarea restricțiilor instituite la nivel național;
Începând din data de 13.05.2020 se deschid florăriile, cu respectarea restricțiilor instituite la nivel național;
Începând din data de 18.05.2020 se reia transportul public al Societății de Transport Public Timișoara la capacitatea maximă, exceptând subsistemul de transport școlar, care rămâne sistat, cu respectarea tuturor cerințelor instituite pe speță de diversele instituții, inclusiv STPT”, se arată în hotărârea adoptată la foc automat încă de marți, 12 mai.

Documentul a fost adoptat cu 31 de voturi „pentru”, zero „împotrivă” și zero „abțineri” din cei 29 de membri votanți, președintele și vicepreședintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență Timișoara.

Reprezentanții Primăriei Timișoara au făcut publică hotărârea doar pe site-ul municipalității, unde au urcat un document marți seară, după miezul nopții. Articolul 5 din hotărâre spune că actul va fi făcut public pe site-ul și pagina de Facebook a primăriei, precum și prin intermediul presei. Până la ora transmiterii acestei știri, Direcția Comunicare din instituția de pe C.D. Loga nu a transmis niciun comunicat de presă pe această temă, iar pe pagina de Facebook a primăriei nu a fost publicat nimic.

Vă reamintim, România va ieși în 14 mai din starea de urgență în care se află din cauza pandemiei de coronavirus. Conform președintelui Klaus Iohannis, din 15 mai va trebui să purtăm măști în spațiile închise și atunci când călătorim cu mijloacele de transport în comun. De asemenea, el a spus că ar trebui să păstrăm o distanță obligatorie atunci când ieșim în spațiul public.

Până la ora actuală, în Timiș avem declarați 479 de bolnavi de Covid-19. Potrivit DSP Timiș, 327 de pacienți din județul nostru s-au vindecat de boala provocată de virusul SARS-CoV2. 37 de oameni au murit.

28 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Dima says:

    Acum ar trebui trecut inca un punct in declaratie: ”in scop de relaxare in parc”. Cand vin militienii sa poti argumenta motivul pentru care te afli in parc.

  2. tibi says:

    timisoara are un urangutan cu grave probleme psihice in primarie

  3. Raul says:

    Se deschid toate,mai putin pietele Flavia si Mehala,care reprezinta pentru multi timisoreni,un mod de a petrece week end-urile.Personal,sunt dependent de aceste piete,intodeauna gasesc ceva de cumparat de acolo si sunt multe persoane, care din vanzarile ce le fac acolo,efectiv mai scot un ban in plus,pe langa pensie sau salariu.

  4. Nelu says:

    Pentru ce? Practic Robu invita oamenii in parc sa fie amendati. E ilegal pana in 15!!!

  5. Rujan says:

    La Parcul de joaca de pe strada Silistra – Timisoara asteapta vreo 10 copii sa intre si sa se joace. Administratorul parcului nu doreste sa ia lacatul jos de pe usa deoarece nu este cosita iarba.

  6. Sara says:

    God help!

  7. Mascalzine says:

    Se contrazic unul pe celălalt,nu știe stânga ce face dreapta,nu știu câte prune au in traista!
    De ce am stat in casa 2 luni?si acum se iasă?a trecut pandemia, am uitat!

  8. Mirel says:

    Deci “ultracinstitul” si ultracorectul” impreuna cu 30 de trepadusi consilieri locali, care semneaza orice, au incalcat legea !!!
    Starea de urgenta este pana in 14 Mai 2020 ora 24:00.

    Scrie ca sedinta extraordinara s-a desfasurat pe grupul WHATSSAPP al CLSU, dar grupul CLSU pe WHATSSAPP – (cu dublu S) NU EXISTA deoarece aplicatia este WhatsApp.

    Stie el primatul ca nu o sa ia amenda si isi permite sa mai faca o ilegalitate care “da bine” in campania sa electurala…

  9. Liviu says:

    Câte capre sunt incluse în cei 327 de pacienți infectați? Au ieșit multe capre pozitiv la test. Bănuiesc ca sunt și în Timiș. Capre.

  10. Ion says:

    dezinfectia locurilor de joaca cum se va face???

    • alt_ion says:

      Nu ne mai trebuie asa ceva. A zis Robu ca nu e nevoie. Adica ar fi nevoie dar Robu a dat dispensa pentru timisoreni ca nu trebuie.
      Semai vaita o mamica aici ca unii copii stau la poarta locului de joaca si nu-i lasa administratorul inauntru ca nu e iarba cosita. Ca nici administratorul nu stia ca de pe o ora la alta se deschid locurile de joaca. Pai daca sunt cumva capuse acolo, ce ne facem? O sa vezi in zece zile cati bolnavi o sa avem. Probabil ca vrem sa fie Timisoara ca la Tandarei, sau ca la Suceava. Sa vezi atunci ce o sa sara multi in sus ca de ce nu inchidem la loc.

  11. Arthur says:

    Hotararea CLSU nu doar ca incalca legea ci chiar o sfideaza.
    Mesajul transmis inca o data de reprezentantii Primariei Timisoara este unul extrem de nociv: noi facem ce vrem, legile “e” pentru altii.
    Daca voi ca autoritate incalcati legea, de ce va mirati ca lumea nu o respecta?
    Sper ca autoritatile competente sa ia masurile care se impun impotriva celor 31 de persoane care si-au permis sa incalce prevederile legale si sa le deschida dosare penale pentru zadarnicirea combaterii bolilor.
    Nimeni nu e mai presus de lege, nu?

    • Care lege? says:

      Arata-mi si mie un link spre legea care interzicea accesul in parcuri. Era o hotarare de consiliu local. Ei au dat-o, ei au abrogat-o.

  12. Cercetas says:

    Bine ca florariile sunt deschise. O sa avem nevoie de coroane pentru aia de acuma se plimba ca Voda in Loboda, sau sa duceti un buchet de flori la spital cuiva. Ca multi nu vad si nu cred in virusi rai!

    Unii oameni chiar ca simt nevoia sa se pipi contra vantului.

    Si nici masca sa nu purati ca nu vi se vad buzele rujate.

  13. Gopo says:

    Partea cu deschiderea florariilor pute a coruptie. Dupa parerea mea florile nu sunt un bun sau serviciu important. Mai bine deschideau magazinele de bricolaj, ca sa mai putem face ceva reparatii acasa.

    • cornel says:

      magazinele de bricolaj Dedeman sau Hornbach au fost tot timpul, dar absolut tot timpul deschise. Eu am fost de vreo 4 ori pe acolo luna asta si cea trecuta.

    • Rumburak says:

      Gopo, de ce ai impresia ca magazinele de bricolaj sunt inchise? Au fost deschise in toata perioada asta.

    • Kalato says:

      Amice, trăiești la limita inteligenței? Magazinele de bricolaj au fost tot timpul deschise.

  14. Camelia says:

    Locurile de joacă sunt adevărate focare de infecție. Pe un leagăn sau un topogan se dau peste 20 de copii în câteva ore. Pun mâna pe ele,iar de acolo, la nas, ochi , gură și atâta ne trebuie! Majoritatea părinților le spun copiilor să scoată degetul din gură sau din nas, când acesta e deja acolo. Și dacă le spui dinainte, tot degeaba e. Dacă îl mănâncă nasul pe copilul de 4 ani, e cam greu să-l faci să nu se scarpine, indiferent unde și-a băgat mâinile înainte. Ce să mai vorbim de groapa cu nisip, din care te procopsești cu de toate! Iar când bate vântul, tot praful de acolo, ți-l aruncă în ochi. Și pe urmă nu știm de ce se îmbolnăvește copilul, că doar am avut grijă să-l îmbrăcăm adecvat! Până acum puteai să aduci de la locul de joacă o răceală, o gripă, un rotavirus. Acum poți lua acasă și coronavirusul din cauza căruia am fost două luni în stare de urgență. Oare vrea cineva să o luăm de la capăt? Mi se pare că e o bătaie de joc la adresa celor care și-au riscat viața ca să ne vindece. Cum să-i explici unui copil de 4-5 ani că nu e bine să meargă la locul de joacă, dacă aceste e arhiplin? Va întreba de ce nu are voie, dacă alți copii sunt acolo și se va simți pedepsit pe nedrept. Cred că nu e nevoie să amintesc cât sunt de aglomerate aceste locuri de joacă. O singură jucărie de acolo poate transmite virusul multor persoane.

    • Amico Friz says:

      Daaaa focare… După 2 luni inca n-ai înțeles despre ce este vorba …

    • cornel says:

      Daca in tot jud. Timis nu a mai fost nici un caz nou de coronavirus, explica-mi sa inteleg si eu de unde se pot molipsi copii?

    • Claudiu says:

      Camelia, tu poti in continuare sa #staiacasa !!!

      • Camelia says:

        Sunt de acord cu redeschiderea parcurilor, consider că e un lucru bun. Dar cu locurile de joacă e altceva. Sigur că eu pot săsta stau acasă, dar copilul meu suferă când vede că alții au voie la locul de joacă, iar el nu are voie.

    • yle says:

      Foarte corect comentariul, Camelia. Totusi la Bucuresti a mai fost un primar de sector ce a deschis parcurile. Sfidare si inconstienta a reprezentantilor orasului.

  15. anonim says:

    Hotararile CLT, trebuia sa mai astepte ! Abrambureala,neseriozitate,indisciplina !

    • idem says:

      Locurile de joaca raman inchise,dupa instaurarea starii de alerta,deci unele din zisele hotarari CLT sunt contraventii!

  16. Eveniment

    Traficanți de droguri condamnați cu executare, la Lugoj
    Pedepse cu executare puse în aplicare de polițiștii lugojeni în cazul a trei tineri de 20, 22 și 28 de ani. Aceștia au fost duși la penitenciar după ce au fost condamnați cu executare pentru trafic de droguri și alte infracțiuni.

    Ştirile judeţului Timiş

    Bani europeni pentru cadastrare, în patru localități din Timiș
    Măsurători precise în 660 de localități din România, printre care se află și patru din județul Timiș, printr-un proiect implementat prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

    Ştirile judeţului Timiş

    Un an de British International School în Timișoara. Cum arată școala după primul an de funcționare și unde mai sunt locuri disponibile
    British International School of Timișoara a încheiat cu succes un prim an marcat de provocări. Deschisă în septembrie 2019, scoala a demonstrat într-un timp scurt că viziunea și obiectivele propuse devin realitate. Impactul a fost deosebit incă din primele săptămâni de funcționare, dovadă fiind listele de așteptare pentru toți anii de studiu, dar și acreditările internaționale obținute în timp record. Cererea ridicată pentru noi inscrieri, după începerea cursurilor, a determinat creșterea capacității de școlarizare.

    Ştirile judeţului Timiş

    Se întrerupe apa în Timișoara și în Giarmata
    Se întrerupe furnizarea apei joi, 6 august, pe mai multe străzi din Timișoara, dar și în Giarmata.

    Ştirile judeţului Timiş

    O singură ofertă pentru realizarea unei noi legături cu autostrada A1, între drumul Timișoara-Arad și nodul de la Giarmata
    Doar o ofertă a fost depusă pentru realizarea drumului de legătură între Autostrada A1 Timișoara – Arad și DN 69 (Calea Aradului). Drumul urmează să facă legătura între șoseaua spre Arad și autostradă, urcarea de la Giarmata. 4

    Eveniment

    Accident cu trei victime provocat de un șofer beat, în Sânpetru Mare
    Accident de circulație, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea timișeană Sânpetru Mare. Trei persoane au ajuns la spital după ce un șofer băut nu a păstrat distanța regulamentară în trafic. 2

    Ştirile judeţului Timiş

    Titu Bojin s-a înscris în ALDE și candidează la președinția Consiliului Județean Timiș
    S-a decis! Titu Bojin candidează la Consiliul Județean Timiș, din partea ALDE. Fostul președinte al CJ Timiș a semnat adeziunea la ALDE și și-a anunțat candidatura la șefia administrației județene. 12

    România

    ​Klaus Iohannis: Pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Majoritatea copiilor vor merge la școală
    Președintele Klaus Iohannis a spus miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, după ședința de la Palatul Cotroceni care a avut ca temă centrală Educația, că noul an școlar preuniversitar va începe pe 14 septembrie. 6

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.