Giuseppe Conte, premierul Italiei, a anunțat sâmbătă noapte că dată fiind răspândirea agresivă a coronavirusului în Italia, în toată regiunea nordică a țării se impune carantină. Lombardia, alături de alte 14 provincii din regiunea de nord, vor intra în carantină până în 3 aprilie.
Alte două cazuri de coronavirus au fost confirmate, prin testele realizate la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Este vorba despre o fată de 15 ani, colegă de școală cu băiatul și fata internați cu coronaroviroză la Timișoara, și o adolescentă de 16 ani care a călătorit în același avion cu bărbatul de 40 de ani din Hunedoara, care a fost, de asemenea, internat la Timișoara. La spitalul din Timișoara urmează să fie adusă și tânăra din Hunedoara.
Două module duble pentru izolarea suspecților de coronavirus, care vor necesita carantină, vor ajunge săptămâna viitoare în județul Timiș. A fost semnat contractul pentru achiziționarea a cinci astfel de module. Reprezentanții Consiliului Județean Timiș vor acorda sprijin financiar pentru Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, locul unde sunt aduși pacienții suspecți sau cei care au coronavirus.
Autoritățile au decis închiderea Liceului Alimentar Timișoara (în perioada 9-11 martie), după ce doi elevi de la această unitate de învățământ au fost depistați cu coronavirus – un băiat și o fată de 16 ani din aceeași clasă. În plus, inspectorul școlar general de Timiș Aura Danielescu va face controale în unitățile de învățământ, pentru a vedea dacă acestea sunt dotate cu materiale dezinfectante.

Eveniment

Tatăl și fratele unui elev, arestați preventiv după ce au agresat un profesor la o școală din Timișoara
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.

România

Guvernul interimar nu va aloca cele 5 miliarde de lei pentru restanțele salariale ale magistraților. Ce urmează
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.

Ştiri din Timiș

Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean, luat în calcul pentru o funcție în viitorul Guvern
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.

Ştiri din Timiș

Încă o companie aeriană mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad, în perioada 2–22 noiembrie
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.

Eveniment

I-a trimis mamei unei fete de 14 ani o poză cu conținut sexual în care apărea fiica sa. Bărbat din Jimbolia arestat preventiv
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.

Ştiri din Timiș

Supermarketul de la fosta fabrică Kandia vine cu arbori și spațiu verde sacrificați. Primăria îi cere să „compenseze” pe Torontalului
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.

Cinema

Actrița Hilary Swank va deveni mamă pentru a treia oară, la 52 de ani
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.

România

Nicușor Dan: „Noul guvern ar putea fi votat marți”
Președintele Nicușor Dan estimează că noul guvern, condus de premierul desemnat Luca Niculescu, ar putea fi învestit marți de Parlament, în contextul acordurilor politice agreate între partide. 2