Pe lângă măsurile luate de Comitetul local pentru situații de urgență în pandemie de coronavirus, primarul Nicolae Robu face recomandări pentru cei care au săli de sport, restaurante, baruri și terase. Vrea mese la cel puțin doi metri distanță. Unele localuri s-au închis deja. UPDATE. Noi măsuri anunțate de Robu.
Părinții au dreptul la zile libere dacă se închid școlile. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis
Părinții vor avea parte de zile libere dacă se închid școlile. Actul normativ adoptat joi de Parlament a fost promulgat sâmbătă de președintele Klaus Iohannis.
Situație incredibilă scoasă la iveală de polițiștii timișeni. Oamenii legii au prins o femeie care încerca să scape de carantină. A călătorit din Italia în Germania, iar vineri a ajuns la Timișoara. De aici a plecat cu un autocar spre Gorj. A fost prinsă în apropiere de Lugoj, s-a ales cu dosar penal și a fost dusă în carantină.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.
Ştiri din Timiș
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.
Cinema
Elevii din Timișoara pot merge la cinema în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Între 21 și 23 octombrie, Cinema Victoria și Cinema Timiș organizează proiecții pentru copii și adolescenți, de la animații pentru preșcolari până la filme documentare și drame pentru liceeni.
Sănătate
Gripa și răceala obișnuită sunt infecții respiratorii provocate de virusuri diferite, iar simptomele lor se pot suprapune. Medicii Spitalului CFR Timișoara explică prin ce se deosebesc cele două afecțiuni, ce complicații pot apărea și de ce antibioticele nu trebuie folosite pentru tratarea infecțiilor virale.