Colectivul Secției Anestezie și Terapie Intensivă I al Spitalului Municipal Timișoara, unitatea sanitară care aparține de Primăria Timișoara, transmite că situația „începe să fie disperată”. De ce? „Fiindcă am intrat în război cu mâinile goale!”. Aceștia transmit că nu au echipamente pentru tratarea pacienților cu COVID-19. Managerul Spitalul Municipal Timișoara Olimpia Oprea a declarat că există echipamente de protecție pentru următoarele zile, vin și continuă să sosească. UPDATE Managerul Spitalului Municipal: „Secția ATI I nu a internat până în acest moment niciun caz suspect de COVID-19!”.
Au fost înregistrate încă trei decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul total ajungând la 29 în România. Toate persoanele decedate sunt din județul Arad. La spital are loc o anchetă epidemiologică. UPDATE 3 România: 37 de persoane infectate cu COVID-19 au murit

Capitală Culturală

Din parc, spre galerie: Ecaterina Vrana, eveniment de artă la Timișoara
Proiectul „Ecaterina Vrana. La două voci” aduce opera artistei în două spații din Timișoara: în Parcul de Sculptură prin instalația PUI, recent relocată printre lucrările din parc, și în Galeria Jecza, unde vineri, 16 octombrie, de la ora 18, se deschide expoziția "L’appuntamento", curatoriată de Erwin Kessler. Fundația Jecza invită publicul timișorean să parcurgă împreună acest captivant itinerar artistic, din parc spre galerie.

Ştiri din Timiș

După șase ani de promisiuni, „pădurea-parc” prinde contur. Se pregătește o investiție de 20 de milioane de lei în Pădurea Verde
După mai bine de șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, proiectul transformării sale în pădure-parc mai face un pas. Consilierii locali vor vota studiul de fezabilitate pentru amenajarea unor trasee pentru pietoni și bicicliști, podețe, alei suspendate și zone de relaxare.

Ştiri din Timiș

AI, cărți, influenceri și viitorul Europei. Ce aduce noua ediție „Timișoara Ideas Fest”
Universitatea de Vest din Timișoara organizează, între 19 și 22 octombrie, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”. Programul include conferințe și dezbateri despre inteligența artificială, influența în mediul online, lectură și situația geopolitică din Europa, dar și ateliere creative și momente artistice.

Eveniment

L-au scutit de drumuri pentru refacerea documentelor. Polițiștii locali au găsit un portofel cu bani și acte în Timișoara
Un tânăr de 30 de ani și-a recuperat portofelul cu 672 de lei și mai multe documente, după ce polițiștii locali l-au găsit pe o stradă din Timișoara și au reușit să-i identifice proprietarul.

Eveniment

Sute de amenzi date de polițiștii locali din Timișoara pentru terase fără autorizație și firme care nu respectă regulile
Polițiștii locali au dat 225 de amenzi, în valoare totală de peste 142.000 de lei, în ultimele trei luni, în urma controalelor făcute la firmele din Timișoara. Printre cele mai frecvente nereguli se numără terasele amenajate fără autorizație, pentru care au fost sancționate 74 de societăți comerciale.

Ştiri din Timiș

Două firme se bat pe contractul de peste un milion de euro de la „Școala Mică” din Plopi
Doi ofertanți se bat pentru modernizarea „Școlii Mici” din Plopi și transformarea acesteia într-o grădiniță cu program prelungit. Contractul de execuție este estimat la 5,4 milioane de lei, fără TVA, iar lucrările ar urma să dureze cel mult 24 de luni.

Eveniment

A rupt gardul cimitirului din Lipovei după ce s-a urcat băut la volan
Un tânăr de 29 de ani a intrat cu mașina într-un gard din beton, joi dimineață, pe strada Liniștei din Timișoara. Testat de polițiști, acesta a fost depistat cu 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. 1

Ştiri din Timiș

Colterm dă drumul la CET, TermSet va livra agentul termic. De luni se încălzesc caloriferele timișorenilor
Căldura începe să ajungă în caloriferele timișorenilor de luni, 19 octombrie. Colterm anunță pornirea etapizată a sistemului, în timp ce TermSet preia transportul și distribuția agentului termic.