Sute de pacienți Covid care sunt analizați cu computerul tomograf la Victor Babeș vor merge la investigații la Spitalul Județean sau la cel Municipal, după ce aparatul de la Babeș a cedat fluxului mare de pacienți. Conducerea spitalului a înaintat un memoriu autorităților locale și județene, pe care le-a atenționat încă din ianuarie că va ceda CT-ul. UPDATE. Bolnavii de Covid-19, duși la Municipal și Județean pentru radiografii și investigații CT
Spitalul Municipal din Timișoara este implicat în mai multe programe care permit pacienților să vină să se testeze gratuit pentru a depista diferite forme de cancer. Pentru femei se derulează două astfel de programe - unul de mamografii și altul de testare Papanicolau. Un altul se adresează tuturor pacienților, pentru depistarea formelor de cancer tiroidian.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la un târg de mărțișor sau la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a atribuit direct Universității de Vest un nou contract, de peste 40.000 de euro cu TVA, pentru realizarea „Barometrului privind percepția cetățenilor asupra calității vieții 2025”. Studiul, cu minimum 2.300 de respondenți, va analiza în detaliu serviciile municipale, cu accent pe sănătate.
12
România
Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, potrivit Agerpres.
5
Ştiri din Timiș
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos.
Turism
Puține locuri din lume pot spune că se opresc complet pentru o zi întreagă. În Bali, însă, acest lucru se întâmplă în fiecare an, odată cu Nyepi, Anul Nou balinez celebrat conform calendarului Saka.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și la expoziții.