Potrivit medicului primar pneumolog as. univ. Adra Trusculescu, anumite afecțiuni pot scădea nivelul oxigenului circulant, iar această va conduce la instalarea unor simptome precum senzația de lipsa de aer (dispnee) sau respirație ineficientă, oboseală ori starea de confuzie. În final, se pot produce modificări care deteriorează structurile și funcțiile organismului. Terapia cu oxigen poate contracara aceste neajunsuri.

„Oxigenoterapia sau terapia cu oxigen reprezintă o metodă de ameliorare a stărilor de hipoxie (condiție patologică caracterizată prin aportul unei cantități insuficiente de oxigen la nivelul țesuturilor din organism), frecvent utilizată în cadrul programelor de prim-ajutor în cazul stopului cardio-respirator sau în alte afecțiuni severe, și care are rolul de a crește concentrația de oxigen în aerul inspirat.

În termeni medicali, oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen în concentrații mult mai mari decât cel prezent în aerul atmosferic (20,9%), având drept scop corectarea deficitului de oxigen apărut la nivelul țesuturilor, definind starea patologică de hipoxie tisulară”, a precizat dr. Adra Trusculescu.

Medicul pneumolog a mai transmis că, în prezent, O2-terapia se află pe lista de medicamente esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), fiind considerată eficientă și sigură. Studii actuale atestă că oxigenul este cel mai frecvent tratament administrat în spitalele din țările dezvoltate.

„Valorile normale ale saturației de oxigen la individul tânăr în repaus sunt de 95-98%, dar coboară și la 93% după 70 de ani. Se acceptă că nu se poate produce hipoxie tisulară câtă vreme hemoglobina este saturată în oxigen de peste 90%.

Oxigenoterapia poate fi utilizată atât în cadrul tratamentului unor afecțiuni acute severe (precum insuficiență respiratorie acută, insuficiență cardiacă acută, edemul pulmonar acut, infecții respiratorii acute, pneumonie, bronhopneumonie, infarct miocardic acut, insuficiență circulatorie acută – șoc cardiogen, șoc hipovolemic sau șoc toxico-septic; hemoragii, anemii severe), cât și în cadrul tratamentului unor afecțiuni cronice (insuficiență respiratorie cronică, insuficiență cardiacă cronică, bronhopneumopatia cronică obstructivă, cancerul bronho-pulmonar, afecțiuni sistemice cronice severe, caracterizate prin deprimarea respirației, emfizemul pulmonar, fibroză pulmonară, paralizie, cifoză, cifo-scolioză, pectus excavatus etc.)”, a mai declarat medicul primar pneumolog as. univ. Adra Trusculescu de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

În funcție de condiții și perioada în care este necesară administrarea de oxigen, pot fi descrise mai multe forme de oxigenoterapie:

• Oxigenoterapia de lungă durata-OLD (administrată în cadrul tratamentului unor boli cronice) în gestionarea la domiciliu a bolilor cronice;
• Oxigenoterapia administrată în cazul exacerbărilor bronhopneumopatiei cronice obstructive;
• Oxigenoterapia de scurtă durată (administrată în cadrul tratamentului unor afecțiuni acute);
• Oxigenoterapia administrată în condiții de ambulator;
• Oxigenoterapia administrată în condiții speciale (în cadrul îngrijirilor paliative, pentru reabilitare pulmonară, călătorii etc.)

„Oxigenoterapia determină corectarea hipoxemiei, creșterea toleranței și a rezistenței la efortul fizic în cazul afecțiunilor respiratorii severe, îmbunătățirea modului de funcționare a ventriculilor drept și stâng, îmbunătățirea funcției cerebrale, ameliorarea dispneei și corectarea hipertensiunii pulmonare”, a mai precizat medicul.

Oxigenoterapia este disponibilă pe bază de recomandare medicală de la furnizorul de servicii medicale; poate fi administrat în spital, pe durata internării, sau se poate administra la domiciliu. Așadar, nevoia de oxigen administrat suplimentar poate fi pe termen scurt sau mai lung.