Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Dialoguri Sănătoase
Alergiile de primăvară și complicațiile din sfera ORL. Când devin simptomele un semnal de alarmă și ce soluții avem la îndemână

Alergiile de primăvară și complicațiile din sfera ORL. Când devin simptomele un semnal de alarmă și ce soluții avem la îndemână

De Carys Gligor
la 10 March 2026 08:00 Reactualizat la: 10 March 2026 08:54

Alergiile de primăvară și complicațiile din sfera ORL. Când devin simptomele un semnal de alarmă și ce soluții avem la îndemână

10 March 2026 08:00 Reactualizat la: 10 March 2026 08:54
Într-un interviu pentru Tion, dr. Sitaru Adrian, medic primar ORL, explică diferențele dintre rinita alergică și răceală, care sunt factorii declanșatori ai alergiilor de primăvară, când este necesar consultul de specialitate și ce metode de prevenție și tratament ajută la reducerea complicațiilor la copii și adulți.
Scris de Carys Gligor - Într-un interviu pentru Tion, dr. Sitaru Adrian, medic primar ORL, explică diferențele dintre rinita alergică și răceală, care sunt factorii declanșatori ai alergiilor de primăvară, când este necesar consultul de specialitate și ce metode de prevenție și tratament ajută la reducerea complicațiilor la copii și adulți.

Trimite articolul

X

Care sunt principalele simptome ale rinitei alergice sezoniere și cum putem face diferența între acestea și o simplă răceală?

Rinita alergică sezonieră este o reacție inflamatorie a mucoasei nazale determinată de contactul cu alergeni. Simptomele caracteristice sunt: strănuturi repetate, rinoree apoasă, obstrucție nazală persistentă, prurit nazal, ocular, congestie și lăcrimare la nivelul globului ocular, senzație de plenitudine facială.

Spre deosebire de răceală, alergia nu este însoțită de febră, nu produce stare generală alterată, durează săptămâni sau luni și apare frecvent în aceeași perioadă a anului. Răceala are de obicei durată limitată 7-10 zile și poate asocia febră și dureri musculare.

Ce factori declanșează alergiile de primăvară și cât de mult ne afectează calitatea vieții?

Principalul factor declanșator este polenul arborilor (mesteacăn, plop), urmat de polenul ierburilor. Se adaugă acarienii din praful de casă și sporii de mucegai. Impactul asupra calității vieții este semnificativ: congestia nazală afectează somnul, iar lipsa odihnei duce la oboseală cronică, scăderea capacității de concentrare și performanță școlară sau profesională diminuată.

Care sunt cele mai eficiente metode de prevenție pentru alergiile nazale și pentru iritațiile gâtului în această perioadă a anului?

Prevenția începe prin reducerea expunerii la alergeni: evitarea ieșirilor în aer liber în zilele cu nivel crescut de polen, aerisirea locuinței seara târziu, folosirea purificatoarelor de aer, toaleta nasului cu apă de mare, evitarea uscării rufelor afară în sezon polinic. Pentru iritația gâtului, hidratarea corespunzătoare și menținerea unei umidități optime sunt esențiale.

Când devine necesar să consultăm un medic ORL pentru strănut și nas înfundat persistente?

Consultul ORL este indicat când simptomele persistă peste 2-3 săptămâni, nasul este permanent înfundat, apare senzație de presiune la nivelul sinusurilor paranazale, episoade repetate de otită sau sinuzită sau în cazul în care tratamentul uzual nu mai are efect.

Ce tratamente există pentru rinita alergică și cât de sigure sunt pentru copii și adulți?

Tratamentul este individualizat și include antihistaminice orale, spray nazal cu corticosteroizi, decongestionante nazale pe termen scurt și, în anumite cazuri, antagoniști ai leucotrienelor. Corticosteroizii nazali moderni au absorbție sistemică minimă și sunt considerați siguri pentru utilizare pe termen lung, inclusiv la copii, sub supraveghere medicală.

Cum putem proteja urechile și sinusurile de complicațiile alergiilor, cum ar fi otita sau sinuzita?

Inflamația nasului poate bloca trompa lui Eustachio și poate favoriza apariția otitelor. Aceeași inflamație nazală poate bloca ostiumul de drenaj al sinusurilor paranazale, favorizând apariția sinuzitelor. Ca și măsuri utile putem lua în calcul: tratamentul corect al rinitelor, toaleta nasului cu apă de mare periodic, evitarea suflatului agresiv al nasului, consult medical în caz de apariție a durerilor auriculare sau faciale.

Există legături între alergiile de primăvară și problemele cronice ale gâtului, cum ar fi faringitele recurente?

Da. Secrețiile nazale care se scurg posterior (post nasal drip) irită constant mucoasa faringiană, ducând la senzație de corp străin faringian, tuse seacă persistentă și faringite recurente. Controlul rinitei reduce aceste episoade.

Cât de utile sunt testele alergologice și imunoterapia în prevenirea sau tratarea alergiilor sezoniere?

Testele alergologice (cutanate sau dozare IgE specifice) identifică exact alergenul responsabil. Imunoterapia alergen-specifică, administrată a la long (3-5 ani), poate reduce intensitatea simptomelor și necesarul de medicamente, fiind singura metodă care poate modifica evoluția bolii.

Ce sfaturi ați da părinților pentru protejarea copiilor sensibili la polen sau praf în această perioadă?

Verificați zilnic prognoza de polen (mai ales în zilele calde, uscate și cu vânt). Evitați ieșirile în aer liber dimineața devreme, când concentrația de polen este mai mare.

După joaca afară se recomandă spălatul mâinilor și al feței copilului, schimbarea hainelor și, ideal, duș înainte de culcare. Ochelarii de soare pot reduce contactul polenului cu ochii.

În zilele cu nivel foarte ridicat de polen se recomandă limitarea activităților în parc.

Pentru a reduce alergenii în casă se recomandă: aerisirea locuinței seara târziu sau după o ploaie (când polenul este mai scăzut), folosirea unui purificator de aer cu filtru HEPA în camera copilului, folosirea huselor antiacarieni pentru saltele și perne, evitarea covoarelor groase și jucăriilor de pluș în exces (acumulează praf).

Monitorizarea nivelului de polen, spălarea părului copilului seara, curățarea frecventă a camerei, evitarea expunerii prelungite în perioadele de vârf și prezentarea la medic la apariția simptomelor respiratorii sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.

Pe lângă tratamentele medicamentoase, ce putem face zilnic pentru a preveni sau ameliora problemele din sfera ORL care apar mai frecvent primăvara?

Pe lângă tratamentul medicamentos consider că o hidratare optimă, dietă bogată în antioxidanți, somn adecvat (imunitatea scade semnificativ la copiii obosiți), evitarea fumului de țigară, menținerea umidității în locuință la 40-50% și activitate fizică moderată adaptată sezonului contribuie la reducerea impactului alergiilor sezoniere.

Trimite articolul

X
Taguri:
alergii de primavara ,
ORL ,
rinita alergică
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Atac cibernetic la Penitenciare. ANP restricționează transferurile deținuților și suspendă platformele online
    2
    45 de concerte în noua stagiune a Filarmonicii Banatul. Sunt disponibile 8 tipuri de abonamente
    3
    Festivalul LA PAS revine la Timișoara. Trei zile dedicate hranei sustenabile și producătorilor locali
    4
    Un bărbat a fost rănit după un accident pe Calea Sever Bocu din Timișoara
    5
    Hai la horă în centrul Timișoarei! Gala Festivalului Lada cu Zestre
    6
    Trei pompieri din Timiș pleacă în Franța pentru a lupta cu incendiile de pădure
    7
    Tadej Pogačar a câștigat pentru a cincea oară Turul Franței și a egalat recordul competiției
    8
    VIDEO. După ce a criticat filmul lui Christopher Nolan, Elon Musk vrea să realizeze propria „Odisee” cu AI
    9
    „Deșteaptă-te, române!” va răsuna în Piața Libertății. Ceremonie dedicată Zilei Imnului Național la Timișoara
    10
    CODRU Festival a anunțat lineup-ul complet. Cine urcă pe scenele din Pădurea Verde

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Un bărbat a fost rănit după un accident pe Calea Sever Bocu din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    „Colectarea separată face diferența”. Zeci de tone de deșeuri din piețe au fost transformate în biogaz, energie și fertilizator

    Ştiri din Timiș

    Avansează lucrările pe cel mai întârziat lot al liniei Caransebeș – Timișoara – Arad. Activitate intensă în stația Caransebeș Triaj

    România

    Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că va continua politicile lui Ilie Bolojan

    Turism

    Cinci orașe europene superbe pentru un city-break fără cozi și aglomerație

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri sportive

    Victorie muncită pentru Poli cu Popești Leordeni. A avut nevoie de patru goluri pentru a lua toate cele trei puncte

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Străzi pentru comunitate, de Ziua Mobilității, în centrul orașului. „Mai bine nu de mâine, nu de luna viitoare, ci de acum”

    Ştiri din Timiș

    DFMT caută un terț care să încaseze impozitele timișorenilor. Licitație de câteva milioane de lei

    România

    Siegfried Mureșan negociază inclusiv cu PSD pentru susținere
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici