La nivel național, au fost confirmate 953 de infectări Covid-19, în ultimele 24 de ore. Conform autorităților locale, sunt 46 de cazuri noi în Timiș, dintre care 21 la Timișoara, șapte la Giroc, trei la Dudeștii Noi, câte două la Lugoj și Livezile și câte unul la V.V.Delamarina, Darova, Giarmata, Ghilad, Bucovăț, Lenauheim, Uivar, Ghiroda, Jebel, Pișchia și Tormac. Noile cazuri au fost descoperite prin procesarea a 1.820 de teste, din care 785 rapide.
Joi dimineață, 77 de persoane confirmate și suspecte cu Covid-19 erau internate în spitalele din județ, 16 pacienți fiind pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Nu a fost raportat niciun deces în ultimele 24 de ore în Timiș. 1.301 de persoane au murit în județ de la debutul pandemiei de coronavirus.
Rata de infectare în Timiș și Timișoara
Potrivit autorităților din Timiș, rata de infectare cu SARS-CoV-2 rămâne la fel la Timișoara – 0,39, iar în județ crește de la 0,34 la 0,36 într-o zi. În Găvojdia rata scade sub pragul de 1,5 joi, de la 2,40/mia de locuitori cât era miercuri. Comuna are măsuri suplimentare anti-Covid aplicate, ca urmare a creșterii ratei peste pragul de 2/mia de locuitori.
În localitatea Denta este raportată cea mai mare rată de infectare din județ – 2,80, la fel ca miercuri.
În rest, nu există localități din Timiș cu rată mai mare de 1,5/ mia de locuitori.
Bilanțul pe România: peste 200 de persoane la ATI
Institutul Național de Sănătate Publică a raportat, în ultimele 24 de ore, 17 decese ale unor pacienți internați în spitalele din județele Argeș, Bihor, Brăila, Botoșani, Cluj, Caraș-Severin, Galați, Giurgiu, Mureș, Neamț, Sibiu, Sălaj, Prahova și Municipiul București. Este raportat și un deces anterior intervalului de referință, la un bărbat din București decedat în luna iulie.
„Dintre cele 18 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 ani. 17 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, transmit autoritățile.
În spitalele din România sunt internați 1.658 de bolnavi de Covid-19, iar numărul celor internați la ATI a ajuns la 228.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XJos cu dicatatura asta medicala cei cu comorbiditati si vaccinati tot mor nu inteleg de ce se continua cu paranoia asta de a numara mortii.
Cam asa sta treaba.Zilele trecute un prieten trebuia sa plece in Italia.S-a dus omul sa isi faca testul PCR,la o clinica particulara din oras,unde era asistenta fosta lui cumnata care i-a zis sa nu si-l faca acolo,pentru ca au de raportat procentaj de infectari zilnice si sigur va iesii pozitiv.Daca urmariti,zilnic cresc numarul de infectari,cam toate din pix,,desi timp de 4 luni nimeni nu a mai auzit de Covid.Ca sa vedeti unde s-a ajuns doar ca sa ne bage iar in carantina cat de curand.
-
Vorbe, vorbe…nimic concret. Povesti, cu : am auzit, un prieten…Zero barat !!!!!
-
Subscriu meghi!
-
-
Serios? In toata lumea asta exista un prieten care are o cumnata….
-
Are curajul cumnata sa declare oficial ca au de raportat infectari???
Pun pariu ca nu, asa ca lasa-ne cu stirile astea de 2 lei. -
Da dragul neu. Si aia de mor din cauza covid, numai se prefac. Si aia de la reanimare sunt artisti de la teatrul de papusi care mai primesc un ban de buzunar.
-
Daca are tupeu, fosta cumnata sa dea o declaratie la politie, altfel…vorbe.Am auzit ca…ni se cere sa…pe bune???Punem botul..?
-
De ce sa dea o declaratie la politie, i s-a urat cu linistea si cu locul de munca, si cu viata, si cu siguranta familiei? Si eu stiu astfel de cazuri, de exemplu stiu doctor care a zis ca atatea cazuri de reactii adverse de la un vaccin n-a vazut in viata lui si nu si-a putut inchipui, a vrut sa se vaccineze dar n-o mai face acuma dupa ce a vazut ce poate face vaccinul. Dar de ce sa iasa in public, crezi ca i s-a urat cu binele? Tu ai face-o daca ar fi in joc siguranta copiilor tai? E chestie de siguranta pana la urma, fiecare cu p~da ma-sii, liberul arbitru trebuie sa functioneze, fiecare face ce face pe propria-i piele, isi asuma deciziile si consecintele.
-
Oameni buni,totul este o nebuniala, eu ma aflu în Olanda,lucrez, și totul este normal aici, ce masca, nu mai exista asa ceva de vro 2 luni,și atenție sunt în fiecare zi peste 2500 de cazuri, și peste 210000 de vaccinați,și nu este atâtea balba,fiecare își vede de treaba
Iar cazuri scoase din pix,tinand cont ca este periosda racelilor,alergiilor etc… dar bineinteles ca nu mai exista nici o boala in afara de vrajeala covid…voi nu vedeti ca nu va mai crede nimeni dar insistati in prostie…intotdeauna minciuna are picioare scurte…