‎"Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi. Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede" spunea cândva Octavian Paler. Astăzi, acelaşi lucru îl pot spune cu siguranţă, toţi cei care l-au cunoscut pe Alexandru Pop.
La ieşirea din Beregsău Mare, pe drumurile ce duc la Jimbolia sau către Beregsău Mic, au funcţionat două dintre cele mai importante structuri ale Comtim. Mii de oameni aveau de lucru aici, activitatea fiind deosebit de intensă. Acum, bate vântul prin incinta marelui complex agrozootehnic de odinioară. În acest spaţiu ar urma să se realizeze cel mai mare parc de distracţii din Europa de Est.

Reprezentanţii societăţilor Aquatim şi Colterm anunţă noi întreruperi în furnizarea apei. Marţi vor fi probleme cu apa în zona bulevardului Constantin Brâncoveanu din Timişoara, iar miercuri şi joi vor rămâne fără apa locuitorii din comuna Săcălaz.

Pe 12 iunie Săcălazul petrece! În ultimii ani, asta şi datorită strădaniei Primăriei şi a Consiliului local, Ruga din Săcălaz este aşteptată cu tot mai mult interes de către cetăţeni.

Lada cu zestre este numele unui festival ce se desfăşoară la nivel de ţară. A ajuns la a cincea ediţie. În această perioadă se organizează fazele zonale, în fiecare judeţ. Numele în sine al festivalului sugerează oricui că, de fapt, este vorba de tot ceea ce ţine de tradiţia noastră populară. Scopul festivalului este de a păstra, pentru generaţiile ce vin, tot ce a adunat, prin secole, satul românesc: cântecul, jocul, obiceiurile, ţesăturile şi cusăturile, mâncăruri tradiţionale.

 

Două persoane au ajuns joi seara la spital în urma unui accident petrecut pe drumul care leagă Timişoara de comuna Săcălaz, după ce s-au răsturnat cu mașina într-un șanț. Cei doi se aflau într-un autoturism Opel și depășeau o coloană de mașini, potrivit polițiștilor, când au intrat în coliziune cu un alt Opel care le-a ieșit în față.

Grav accident de circulaţie, marţi, între localitățile Beregsău şi Săcălaz din județul Timiș. O şoferiţă şi-a pierdut viaţa, după ce a lovit cu autoturismul Opel pe care îl conducea un cap de pod. Maşina a părăsit partea carosabilă și ajuns într-un canal colector plin cu apă.

Ştiri din Timiș

Manifest „Corpul meu, alegerea mea” la Timișoara, pentru dreptul femeilor de a decide asupra propriului corp
Duminică, 29 martie, de la ora 12, în Piața Operei din Timișoara, va avea loc manifestul „Corpul meu, alegerea mea”, un eveniment dedicat dreptului femeilor de a decide în mod liber și informat asupra propriului corp, în special în contextul unei sarcini, și de a avea acces la servicii medicale sigure.

Eveniment

VIDEO. Prinsă în flagrant cu 9,5 kg de canabis aduse din Spania. Timișoreancă de 24 de ani, reținută de DIICOT
O timișoreancă de 24 de ani a fost prinsă în flagrant cu 9,5 kg de canabis aduse din Spania și este cercetată pentru trafic de droguri. Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Ştiri din Timiș

WhitePress® organizează a doua ediție SEO Vibes Meet-up în Timișoara!
ADVERTORIAL. Pe 31 martie, începând cu ora 17, comunitatea locală de SEO și digital marketing se întâlnește la Cowork Timișoara – The Office pentru SEO Vibes Meet-up Timișoara, un eveniment dedicat celor care vor să rămână conectați la cele mai noi tendințe din industrie.

Ştiri din Timiș

Controale planificate pe mai multe linii STPT. „Nu urmărim aplicarea de sancțiuni cu orice preț”
Controale „cu accent pe prevenție”, nu pe sancțiuni, în transportul public din Timișoara. STPT și Poliția Locală anunță verificări și informări pentru călători, vineri, pe mai multe linii de tramvai și firobuz, în cadrul unei acțiuni menite să descurajeze frauda.

România

VIDEO. Nicușor Dan: „Iranul nu a amenințat România, ci a invocat doar consecințe politice și juridice"
Președintele Nicușor Dan a declarat că România este în siguranță datorită apartenenței la NATO și prezenței trupelor americane, precizând că Iranul nu a emis amenințări directe, ci a menționat doar posibile consecințe politice și juridice. 1

Sănătate

Testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin în luna aprilie, la OncoHelp Timișoara
În luna aprilie, Asociația OncoHelp - Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara derulează o campanie de screening gratuit pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, adresată femeilor cu vârste între 25 și 65 de ani. Inițiativa vine în contextul în care România rămâne țara cu cele mai ridicate rate de incidență și mortalitate din Uniunea Europeană pentru această afecțiune.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Drumul care leagă Șag de Sânmihaiu Român, aproape de deschidere. Circulația ar putea fi permisă din mai
Lucrările la drumul județean DJ 593C, care leagă comunele Șag și Sânmihaiu Român, sunt pe ultima sută de metri, iar autoritățile județene estimează deschiderea circulației la începutul lunii mai. Inițial, drumul trebuia să fie finalizat în 2024.

Eveniment

Încă un incident în Timișoara: femeie găsită prăbușită pe trotuar, dusă de urgență la spital
O femeie de 70 de ani a ajuns la spital, joi dimineață, după ce a fost găsită căzută pe trotuar, în fața unui imobil de pe strada Răsăritului din Timișoara, în urma unui apel la 112. Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici