Magda Ciumac s-a prezentat, ieri, la Parchetul General. Ea este convinsă că cel cu care a trăit câţiva ani, Anatolie Ciumac (zis Tolea) – luptător K1 şi „prieten cu Cristian Cioacă” – a participat la asasinarea avocatei.
La intrarea în sediul Parchetului instanţei supreme, Magda Ciumac a precizat jurnaliştilor că a fost împreună cu soţul ei, Tolea, în noiembrie anul trecut, la un cimitir din localitatea braşoveană Râşnov, de unde acesta a luat o geantă foarte grea. Ea a povestit că, atunci când şi-a întrebat soţul ce se află în geantă, Tolea Ciumac i-a răspuns că „a recuperat-o pe Elodia”. Cimitirul din Râşnov – la care Magda Ciumac face referire – se află cam la 10 km distanţă de râpa unde s-au găsit anul trecut mai multe lucruri din casa familiei Cioacă-Ghinescu. În cimitir poate intra oricine, deoarece acesta nu este păzit.
La ieşirea de la audieri, femeia, care a stat cu procurorii cinci ore, a precizat că a spus anchetatorilor tot ce crede ea despre faptul că Tolea ar avea legătura cu moartea sau dispariţia Elodiei, însă nu a depus la dosar nici o probă, prin care să-şi incrimineze soţul. Pe de altă parte, avocatul lui Cristian Cioacă, Florin Sorescu, a declarat că afirmaţiile Madgei Ciumac sunt greu de luat în serios fără probe care să-i susţină acuzaţiile. Sorescu a mai precizat că, din câte ştie el, Cristian Cioacă nu îl cunoaşte pe soţul Magdei Ciumac, dar că nu a avut o „discuţie serioasă” cu clientul său pe această temă.
Potrivit lui Florin Sorescu, femeia susţine că soţul său a omorât-o pe Elodia Ghinescu şi că, deşi ar avea informaţii în acest sens, lui Cristian Cioacă îi este frică să îl dea în vileag. Totodată, acesta a afirmat că Magda Ciumac a adus la cunoştinţa anchetatorilor faptul că Tolea i-ar fi trimis nişte bani, din Spania, Elodiei pentru a-l scăpa de nişte acuzaţii de tentativă de crimă. „Avocata, nu numai că a luat banii, dar nici nu l-a ajutat cu absolut nimic. Din acest motiv, soţia crede că Tolea ar fi recurs la răzbunare”, a conchis avocatul Florescu.
Afişându-se la mai multe posturi TV, Magda Ciumac a afirmat că are fosta cartelă de telefon a soţului, în agenda căreia se afla numărul de telefon al lui Cioacă. Mai mult, soţia lui Tolea a afirmat despre acesta că şi-a angajat de ceva vreme un apărător de la biroul de avocatură al lui Lorrete, una dintre cele mai bune prietene ale Elodiei Ghinescu. Soţul, Anatolie Ciumac, a afirmat la unul dintre posturile TV că Magda are probleme psihice. Tolea a fost condamnat, în 2004, la trei ani şi jumătate de închisoare în dosarul „Scotch Club”, în care 13 capi ai lumii interlope braşovene au fost judecaţi pentru scandalul provocat în faţa barului de noapte. Ciumac a fost achitat atunci de acuzaţiile de tentativă de omor şi nerespectarea regimului armelor, fiind acuzat însă de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri. Ciumac are 33 de ani, s-a născut în satul Recea, raionul Rişca, din Republica Moldova. După ce a locuit o perioadă la Bucureşti, unde a lucrat ca agent de pază, s-a stabilit la Braşov unde a devenit unul dintre capii lumii interlope.
Sursă: Gândul
Citiți principiile noastre de moderare aici!