Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii Paul Păcuraru la finalul discuţiilor cu reprezentanţii sindicatelor şi ai patronatelor. Păcuraru susţine că o majorare a salariului minim pe economie ar crea o presiune suplimentară asupra bugetului de stat.
Sindicaliştii ameninţă Guvernul cu proteste, dacă de la 1 iulie salariul minim pe economie nu va creşte la 540 de lei, aşa cum a stabilit chiar Executivul, în decembrie anul trecut.
„Vor fi pichetări în toate reşedinţele de judeţ şi vom finaliza cu un miting de amploare în Capitală”, anunţă Marius Petcu, preşedintele CNSLE-Frăţia.
În final, s-a convenit ca atât sindicatele, cât şi patronatele să-şi prezinte în scris punctele de vedere, în termen de 10 zile. Acestea vor fi discutate ulterior de către Executiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!