Unul dintre factorii care au stat la baza afluxului de turişti este puterea de cumpărare a dolarului american, care încă este mare în România faţă de zona euro. De altfel, toate ţările est-europene au înregistrat o creştere a numărului de turişti americani, însă procentul este spectaculos doar în România, unde acesta a fost de 700%. În acelaşi timp, în Slovacia, numărul vizitatorilor de peste Ocean s-a dublat, iar în Polonia a crescut cu numai 10%. Alte două destinaţii europene aflate în topul preferinţelor turiştilor americani sunt Ungaria, unde anul acesta creşterea a fost de 76%, şi Croaţia, unde au venit cu 69% mai mulţi americani.
Cererea pentru Germania, în scădere
“Numărul turiştilor a crescut pentru că americanii vor mai mult pentru banii lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al asociaţiei turistice şi de automobile americane AAA (American Automobile Association), Mike Pina, citat de AFP.
Potrivit unui sondaj al AAA, în perioada ianuarie-august 2007, rezervările turiştilor americani spre Europa de Est a crescut, în medie, cu 55%. Prin comparaţie, rezervările globale, nu doar ale turiştilor din SUA, pentru Europa au scăzut în această vară cu 2,4 procente. Doar Germania a înregistrat o reducere a turiştilor americani, numărul acestora scăzând în august cu 7,7%.
Chiar dacă cifra turiştilor de peste Ocean care au vizitat Europa în prima parte a anului a fost de 6,5 milioane, creşterea este de doar un procent faţă de perioada similară a anului 2006. Pe de altă parte, dinspre Europa spre SUA, afluxul de turişti a rămas la nivelul de dinainte de atacurile teroriste de la 11 septembrie. Printre cauze se n8umără procedura anevoioasă de acordare a vizei şi măsurile de securitate sporite.
Trimite articolul
XCe naiba sa vada americanii la noi, sau alti turisti din zonele civilizate? Poarta orientului cu paduchii ei!