tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
Select Page


Tion
România
Premierul Mihai Tudose va demisiona. PSD i-a retras sprijinul politic

Premierul Mihai Tudose va demisiona. PSD i-a retras sprijinul politic

la 15 January 2018 21:22 Reactualizat la: 16 January 2018 00:22

Premierul Mihai Tudose va demisiona. PSD i-a retras sprijinul politic

<p>Foto: arhivă</p>
15 January 2018 21:22 Reactualizat la: 16 January 2018 00:22
PSD i-a retras sprijinul politic premierului Mihai Tudose, relatează presa centrală. Mihai Tudose ar avea deja scrisă demisia. 
Scris de T. Ex. - PSD i-a retras sprijinul politic premierului Mihai Tudose, relatează presa centrală. Mihai Tudose ar avea deja scrisă demisia. 

Trimite articolul

X

Decizia privind retragerea politică a fost luată prin vot, în ședința Comitetului Executiv al PSD, care a avut loc, luni, începând cu ora 16, la sediul central al partidului.

Anterior, șeful Guvernului afirmase că în cazul în care partidul nu îl va mai susține, va demisiona din funcție. Procedural, demisia trebuie trimisă președintelui Klaus Iohannis.

Comitetul Executiv Național al PSD s-a reunit, luni, ca să răspundă cererii lui Mihai Tudose cu privire la demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, în urma scandalului provocat de polițistul acuzat de pedofilie, scrie digi24.ro.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, propusese demiterea șefului Poliției Române, Bogdan Despescu. A venit și cu un înlocuitor. Miercuri seară, premierul a anunțat că nu mai dorește să lucreze cu ministrul de Interne, pentru că l-a mințit și că, dacă își va prezenta demisia, o va accepta. Minciuna ar fi avut legătură cu faptul că Dan l-a informat pe Tudose că cel propus pentru postul de șef al Poliției, Cătălin Ioniță, acceptă funcția, dar când l-a sunat personal, acesta a refuzat categoric. Ulterior, Carmen Dan a anunțat că nu demisionează.

Mihai Tudose a devenit premier în urma votului din Parlament din 29 iunie 2017. Anterior, Guvernul Sorin Grindeanu a fost dărâmat prin moțiune de cenzură.

După demisia Cabinetului Tudose, președintele Klaus Iohannis trebuie să facă o nouă desemnare de premier. Acesta își va forma o echipă de miniștri și un nou program de guvernare cu care se va prezenta în fața Parlamentului, spre validare.

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, recent, că dacă PSD își va demite din nou Guvernul, la 7 luni de la numire, își va pune semne serioase de întrebare dacă social-democrații mai au capacitatea de a guverna.

UPDATE. Mihai Tudose anunță că își va da demisia în această seară sau mâine dimineață. Nu va asigura interimatul la Palatul Victoria. 

”Da, azi sau mâine”, a răspuns Mihai Tudose, la ieșirea din ședința PSD, întrebat fiind dacă și când își va da demisia.

”Partidul a hotărât că e nevoie de un alt guvern, cu un alt tip de guvernare. Poate am și eu vina mea, așa a hotărât partidul. Îmi asum. Eu îmi reproșez că nu am făcut mai mulți kilometri de autostradă, mai multe spitale. Plec cu fruntea sus, nu regret nimic. Merg la Palatul Victoria să îmi iau și eu lucrurile de acolo. Nu voi asigura interimatul”, a reacționat Mihai Tudose la întrebările jurnaliștilor.

Premierul a afirmat că programul său de la Guvern va fi preluat de vicepreședintele PSD, Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării.

”Acuma voi vorbi (n.r, cu președintele României, Klaus Iohannis) sau mâine dimineață”, a mai precizat Tudose.

UPDATE 2. Liviu Dragnea: Se pare că eu am mână foarte proastă și nu numai în ce privește propunerile de premier

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a ținut o conferință de presă, la sediul PSD din Kiseleff, după ședința CEX în care PSD i-a retras sprijinul politic premierului Mihai Tudose.

”Se pare că eu am mână foarte proastă și nu numai în ce privește propunerile de premier”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a evitat să explice concret care au fost motivele pentru care PSD a luat hotărârea care îl vizează pe Mihai Tudose.

”Au fost mai multe reproșuri. Concluzia generală a fost că nu se mai poate continua așa pentru că există o stare conflictuală între partid și Guvern, cât și în interiorul Guvernului. (…) Concluzia majorității a fost că, continuând în această formulă punem sub semnul întrebării modul de funcționare al Guvernului.

Eu am reproșat azi, nu am nominalizat deocamdată, unor miniștri, faptul că au plimbat minciuna dintr-o parte în alta. I-am avertizat pe toți că așa ceva nu voi mai accepta. I-am rugat pe colegi să facă un efort și să înțeleagă că a fost suficientă această perioadă de declarații publice, scrisori, propuneri, înainte să se discute în partid. Sper să țină cont de asta pentru că nu vor mai fi acceptate”, a spus Dragnea.

Liviu Dragnea a mai afirmat și că Mihai Tudose a fost ținta unor manipulări.

”Jurnalist: Cine l-a manipulat pe premier?

Liviu Dragnea: Nu am spus că a fost manipulat, am spus că orice premier e ținta unor manipulări. Fiecare rezistă potrivit structurii interioare.

J: V-a incomodat în Legile Justiției?

L.D: Nu, pentru că le-a votat în Parlament. Mulți colegi au avut senzația că s-a delimitat de ele, eu nu am avut senzația asta.

J: Ce l-a schimbat?

L.D: Nu știu. Colegilor le-am spus despre un personaj veninos dintr-o instituție românească care face foarte mult rău.”

Liviu Dragnea a mai declarat și că nu s-a gândit la plecarea sa din fruntea PSD. Social-democrații revin, marți, în Comitetul Executiv Național, ca să discute viitoarea nominalizare pentru funcția de premier.

UPDATE 3. Comunicat al Guvernului: Premierul Mihai Tudose și-a înaintat demisia din funcție

Comunicatul oficial al Guvernului României

”Premierul Mihai Tudose şi-a înaintat demisia din funcţie

Premierul Mihai Tudose și-a înaintat în această seară demisia din funcție, urmând ca, potrivit legii de organizare și funcționare a Guvernului, să fie transmisă Administraţiei Prezidențiale, în cursul zilei de mâine, o adresă oficială în acest sens. Conform procedurilor, președintele României, Klaus Iohannis, va lua act de demisia din funcție a prim-ministrului Mihai Tudose și va emite decretul de vacantare a postului, precum și decretul de numire a unui alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern. Ambele decrete prezidențiale vor intra în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial.”

 

 

Trimite articolul

X
Taguri:
demisie mihai tudose ,
guvern ,
PSD
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Iarna, cafeaua și burghezia bănățeană: o invitație la Muzeul Național al Banatului
    2
    Maria Vicol, inginer constructor și voluntar: „Cred că am inclusiv o latură de a crea punți între oameni”
    3
    Poate colostrul să reducă riscul de alergii alimentare la bebeluși? Ce arată un studiu din Australia
    4
    FOTO. O colecție de artă confiscată de Securitate în 1964 este scoasă acum la licitație
    5
    Cod Galben de ger în Timiș până luni dimineața
    6
    La trei ani de când Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii, primăria cere alte fonduri europene pentru MultipleXity
    7
    Filmul săptămânii: „If I Had Legs I'd Kick You”, o dramă psihologică presărată cu umor negru despre o mamă aflată la capătul puterilor
    8
    Aquatim avertizează: măsuri esențiale pentru prevenirea înghețului instalațiilor de apă
    9
    Un bărbat și fiica sa accidentați pe trecerea de pietoni în Calea Torontalului din Timișoara
    10
    Adolescenții își găsesc refugiul în mediul online. Prea mult timp pe ecrane, prea puțină implicare din partea părinților

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 8 martie 2026, în Timișoara?

    Eveniment

    Razie de amploare a polițiștilor din Timișoara: aproape 800 de persoane legitimate și zeci de sancțiuni aplicate

    România

    FOTO. O colecție de artă confiscată de Securitate în 1964 este scoasă acum la licitație

    Ştiri din Timiș

    Timișoara găzduiește Marșul pentru Viață. Mesaj pentru politici pro-familie și natalitate

    Ştiri din Timiș

     Letargia justiției, bafta infractorilor! Pedofilul german care a abuzat 36 de fetițe în România e liber de 4 ani și încă necondamnat

    Ştiri din Timiș

    „Un an atipic și dificil, dar cu rezultate foarte bune". Curtea de Apel Timișoara, în topul instanțelor din țară

    Capitală Culturală

    Gabriel Liiceanu va veni la Bookfest Timișoara 2026

    Sănătate

    Schimbări la Centrul de Transfuzie din Timișoara. Program temporar redus pentru o nouă platformă informatică

    Mapamond

    Iranul promite că nu va mai ataca vecinii: „Răspundem doar dacă suntem loviți primii”

    Ştiri din Timiș

    Serviciile pentru persoanele cu dizabilități, mutate într-un sediu modern din centrul Timișoarei
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici