Câştigul salarial mediu net a înregistrat
în decembrie 2008 o majorare de 17,6%, ajungând
la 1.489 lei, ritm de creştere inferior celui
consemnat în noiembrie, de 21,4%, în pofida
acordării de prime sau a celui de-al 13-lea salariu,
potrivit datelor Institutului Naţional de
Statistică (INS).
Senatul şi-a votat, miercuri, cu 85 de voturi
"pentru", 7 "împotrivă" şi 4 abţineri,
bugetul pe anul 2009, în valoare de 120.582.000 lei,
din care 49.960.000 lei sunt repartizaţi pentru fondul
de salarii şi 22.512.000 pentru indemnizaţiile de
delegare.
O relaxare a creditării şi o scădere a
dobânzilor. Acestea sunt semnele pe care bancherii le
aşteaptă de la BNR. Banca Centrală va
analiza, azi ( n.r. miercuri), posibilitatea reducerii
dobânzii de referinţă. Băncile
aşteaptă ca Banca Naţională să
ieftinească împrumuturile în etape mici,
până anul viitor.
Vicepremierul Dan Nica este propunerea Biroului Permanent
Naţional (BPN) al Partidului Social Democrat (PSD)
pentru ocuparea funcţiei de ministru al
Administraţiei şi Internelor, funcţie
rămasă vacantă după demisia lui Liviu
Dragnea.
Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, spune
că partidul pe care îl reprezintă nu va
renunţa la dezideratul privind autonomia
teritorială, adăugând că Ţinutul
Secuiesc va exista şi atunci când aceia care se
pronunţă împotriva autonomiei sale nu vor
mai fi politicieni.
Petrom a majorat luni, cu nouă bani pe litru,
preţul benzinei şi motorinei, ca urmare a
creşterii cotaţiilor internaţionale ale
petrolului, a anunţat compania. Benzina Premium
fără plumb 95 costă 3,11 lei pe litru,
în timp ce sortimentul Top Premium fără
plumb 99+ poate fi cumpărat pentru 3,44 lei.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 august 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la mai multe expoziții.

Mapamond

Incendiu forestier de proporții în Canada: 20.000 de persoane evacuate
Peste 20.000 de persoane au fost evacuate începând de vineri în provincia canadiană Columbia Britanică, situată în vestul țării, din cauza unui incendiu de vegetație masiv și cu propagare rapidă.

Sănătate

Canicula schimbă și meniul: ce alimente recomandă medicii în zilele cu temperaturi extreme
Canicula nu înseamnă doar risc de deshidratare, ci și nevoia de a adapta alimentația. Medicii Spitalului Clinic CFR Timișoara recomandă mese ușoare, alimente bogate în apă și evitarea alcoolului și a băuturilor foarte dulci.

Ştiri din Timiș

Noi restricții de circulație în Timișoara, de luni. O nouă etapă de Rebreanu și intervenții la linia de tramvai pe lângă prefectură
Noi restricții de circulație intră în vigoare de luni, 10 august, în Timișoara. Lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu intră într-o nouă etapă, iar STPT va interveni la liniile de tramvai din zona Prefecturii. 2

România

e-Terra, platforma pentru cadastru și carte funciară, redevine funcțională
Platforma e-Terra ar urma să devină funcțională în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea testelor de securitate, funcționalitate și performanță, anunță Guvernul. 1

Turism

Istanbul fără bilet de intrare. Zeci de atracții spectaculoase pe care le poți vizita gratuit în orașul de pe două continente
Istanbulul este unul dintre cele mai fascinante orașe din lume, însă nu trebuie să ai un buget generos pentru a-l descoperi. Dincolo de muzeele și palatele celebre, metropola întinsă pe două continente ascunde zeci de atracții care pot fi vizitate gratuit: moschei impresionante, cartiere istorice, parcuri, piețe, faleze și puncte de belvedere cu panorame spectaculoase asupra Bosforului și Cornului de Aur. Dacă plănuiești o vacanță în fostul Constantinopol, iată o listă cu locuri care merită puse pe itinerariu fără să scoți bani din buzunar.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 august 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții sau un concert.

Capitală Culturală

Misterioso! Început romantic de stagiune la Opera din Timișoara
Suverană în sufletele îndrăgostiților de arta lirică, Violetta Valéry va deschide stagiunea  2026/2027 a Operei Naționale Române din Timișoara (ONRT), prima în care manager al celei mai importante scene a urbei este dirijorul Mihnea Ignat. Invitată pentru a interpreta rolul principal al capodoperei verdiene este soprana italiană Claudia Pavone. Opera Traviata a fost montată chiar din prima stagiune a scenei lirice timişorene, în 1947, în regia Acăi de Barbu.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici