După reexaminarea voturilor nule în străinătate, membrii BEC au revalidat 90 de voturi pentru actualul preşedinte Traian Băsescu şi 19 pentru Mircea Geoană, au declarat surse politice pentru NewsIn, care au precizat că mai sunt 34 de buletine care trebuie să ajungă la BEC.
Aproximativ 3.5 milioane de elevi şi preşcolari au intrat, de luni, în vacanţa de iarnă, cu o săptămână mai devreme decât stabilea structura anului şcolar, din cauza concediului fără plată al profesorilor, urmând ca orele pierdute să fie recuperate în cursul anului viitor.
Voturile nule din străinătate au ajuns la BEC luni dimineaţă, declară surse din instituţie pentru NewsIn, care precizează că în acest moment sunt înregistrate, urmând să înceapă renumărarea acestora.
Autorităţile britanice au publicat o listă cu cei mai periculoşi zece infractori străini care se ascund în Marea Britanie, printre ei figurând doi români.
Biroul Electoral Central a început vineri seară procedura de renumărare a voturilor nule din întreaga ţară.
Legendara trupă australiană AC/DC va concerta anul viitor, în premieră, în România, au declarat, pentru NewsIn, surse autorizate.
CCR a decis vineri reexaminaea şi renumărarea celor 138.476 de buletine nule de vot în condţiile în care diferenţa care l-a plasat pe Traian Băsescu pe primul loc este de 70.048 de voturi.
Senatorul PSD Cătălin Voicu, ridicat vineri şi dus la DNA pentru audieri, este cercetat pentru trafic de influenţă şi dezvăluire de informaţii clasificate, au declarat pentru NewsIn surse judiciare.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat joi că, dacă partidul nu va intra la guvernare, este foarte posibil să piardă dintre aleşi, cu precădere din rândul parlamentarilor, susţinând că miza lui Traian Băsescu ar fi "compromiterea sau fracturarea încă o dată" a PNL.
Cererea de credite ipotecare a crescut uşor în trimestrul III pe fondul programului Prima Casă, însă sub aşteptările băncilor, care estimează pentru ultimul trimestru al acestui an sporirea cererii faţă de perioada precedentă, arată un sondaj BNR efectuat în rândul băncilor.
România
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu.
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.
Mapamond
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.
Ştiri din Timiș
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună.
Ştiri din Timiș
CCIAT organizează două cursuri gratuite de formare profesională, pentru meseriile de Cofetar și Ajutor bucătar, prin proiectul „Rețea de Succes”, destinat persoanelor eligibile din județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Black Friday continuă în acest weekend la Iulius Town Timișoara, cu reduceri de până la 70% la haine, încălțăminte, produse de beauty și articole pentru casă. În plus, clienții care fac cumpărături de minimum 500 de lei, în fiecare vineri din noiembrie, pot câștiga un Mystery Box cu produse, accesorii, vouchere și alte surprize.