Sindicaliştii au anunţat, vineri dimineaţă, că în 27 octombrie, ziua în care va fi votată moţiunea de cenzură, cele cinci confederaţii sindicale vor scoate în stradă peste 80.000 de oameni şi au făcut apel la toţi cei nemulţumiţi de deciziile Guvernului să se alăture acţiunii de protest.
Situaţie gravă în penitenciarele româneşti. Potrivit unui raport al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor există din ce în ce mai multe cazuri în care gardienii aleg să se sinucidă cu arma din dotare.
Ioana Maria Vlas, fostul administrator al SOV Invest, a denunţat, la ieşirea din închisoare, faptul că procurorul Irinel Păun "l-a albit" pe Sorin Ovidiu Vîntu, criticând totodată şi faptul că presa l-a transformat pe omul de afaceri într-o "mare victimă".
Guvernul consideră că propunerile legislative ale Parlamentului privind TVA de 5% la alimente şi neimpozitarea pensiilor nu sunt în concordanţă cu Strategia fiscală transmisă deja Legislativului şi aşteaptă finalizarea procedurii în cazul acestor proiecte, pentru a stabili dacă trebuie să intervină.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD+PC şi PNL prin care se instituie aplicarea TVA de 5% la alimentele de bază, cum ar fi pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul, Camera fiind forul decizional.
Săptămâna trecută, la Doha, în Qatar a fost semnat un protocol de colaborare între Jandarmeria Română şi Forţele de Securitate Internă (Lekhwiya) din Qatar.
Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a anunţat marţi că a creat o scurtă poveste video care să atragă atenţia asupra pericolelor reprezentate de escrocheriile cărora le cad victime unii participanţi la programul Loteria Vizelor.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 209 voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi 66 de abţineri, OUG 1/2010 referitoare la reglementarea stimulentelor acordate bugetarilor, ministrul Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu declarând, după vot, că a fost corectat un sistem de salarizare nedrept.
Preţurile produselor alimentare pot scădea dacă procesatorii şi magazinele renunţă la o parte din profituri, iar taxele practicate de reţelele de retail vor începe să scadă, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
Moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie împotriva Guvernului Boc va fi prezentată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului în 20 octombrie, urmând ca dezbaterea textului şi votul asupra moţiunii să aibă loc în 27 octombrie.