Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat marți dimineață percheziții în județele Ilfov și Prahova, inclusiv la locuința președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, potrivit surselor G4Media, TVR Info și Digi24. UPDATE. Piedone, adus la sediul DNA pentru audieri. UPDATE 2. Piedone cercetat sub control judiciar
Ați pus în valiza de vacanță o carte? Mai găsiți loc (și buget!), pe lista cotidiană de cumpărături, pentru cărți și reviste? Peste o săptămână cărțile se vor scumpi în România: la 1 august va intra în vigoare măsura creșterii taxei pe valoare adăugată (TVA) de la 5% la 11% pentru o serie de servicii culturale, inclusiv livrarea de cărți, manuale școlare, ziare și reviste, dar și accesul la muzee, case memoriale sau palate istorice.
România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în privința obiceiului de a citi, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat. Doar 29,5% din populația cu vârsta de peste 16 ani a declarat că a citit cel puțin o carte în ultimele 12 luni, iar majoritatea respondenților au menționat că au citit mai puțin de cinci cărți într-un an.
Duminică, 20 iulie, este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, una dintre cele mai mari sărbători ale verii în calendarul creștin ortodox. Ziua este marcată cu cruce roșie, fiind asociată cu tradiții, ritualuri de protecție, fenomene meteorologice. Peste 127.000 de români își serbează astăzi onomastica.

Eveniment

Accident la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. O femeie de 83 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 24 octombrie, la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie în vârstă de 83 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.

România

România trece la ora de iarnă în această noapte. Ce se întâmplă cu ceasurile și de ce ziua de duminică va avea 25 de ore
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că românii vor putea dormi mai mult, însă serile vor deveni mai scurte, iar întunericul se va instala mai devreme.

Ştiri din Timiș

Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.

Eveniment

Incendiu pe autostrada A1, în Timiș! O autoutilitară de marfă a fost cuprinsă de flăcări în parcarea unei benzinării
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la o autoutilitară de transport marfă, pe autostrada A1, la kilometrul 481, în parcarea unei benzinării. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Ştiri din Timiș

Elevii intră în vacanța de toamnă. Când se întorc la școală și ce urmează în calendarul anului școlar
Elevii din Timiș și din întreaga țară sunt începând de astăzi, 24 octombrie, în prima vacanță din acest an școlar. Pauza durează până duminică, 1 noiembrie, iar cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie, când începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 24 octombrie
Sâmbătă, 24 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 24 octombrie, puteți merge la filme, concerte, festivaluri, spectacole și ateliere creative sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.

Capitală Culturală

Sunetul trandafirului: Francesco Filidei își pezintă muzica printre picturile lui Fikl
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.