Două cutremure s-au produs în zona Vrancea în noaptea de miercuri spre joi. Primul seism a avut magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter și s-a produs la ora 3:24, urmat de un alt seism, la ora 5:48, cu o magnitudine de 3,4 grade.
Proiectul de lege care stipulează ca vârsta de pensionare a femeilor născute după 1970 să crească la 65 de ani, egalizându-se cu cea a bărbaţilor, a fost adoptat, miercuri, de Guvern.
Parlamentul a adoptat bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor. Bugetul de stat a fost adoptat cu 346 voturi „pentru", 49 de voturi „împotrivă" şi 7 abţineri, în timp ce bugetul asigurărilor sociale de stat a întrunit 347 voturi „pentru", 49 de voturi „împotrivă" şi 7 abţineri.
Premierul Victor Ponta a declarat că strategia de construire a autostrăzilor pe care Guvernul a propus-o este una reală, bazară pe resurse, nu pe povești nemuritoare. Acesta a explicat că este o diferență uriașă între strategia elaborată de actualul Guvern și strategiile pe care fostul Cabinet le-a propus în trecut.
Doi foşti miniştri în Guvernul României au fost condamnaţi, marţi, de magistraţii instanţei supreme, la închisoare cu executare în dosarul privatizărilor. Codruţ Şereş a primit 6 ani pentru trădare, iar Zsolt Nagy 5 ani pentru aderare la un grup infracţional organizat.
Parlamentarii au votat pe bandă rulantă, în mai puţin de o oră,  cele 52 de articole ale bugetului pentru anul 2014. Senatorii şi deputaţii nu au aprobat niciun amendament şi urmează să dezbată anexele Legii bugetului.
O echipă de cercetători români a primit medalia de aur la Târgul de inovaţii Innova de la Bruxelles. Românii au inventat o nouă tehnică medicală care va permite regenerarea mai rapidă a suturilor nervilor periferici, în prezent fiind necesare grefe de nervi pentru salvarea zonelor afectate.
Premierul Victor Ponta a declarat că acordul de coabitare cu Președintele Traian Băsescu este suspendat, din moment ce șeful statului a refuzat să semneze Memorandumul cu FMI. Potrivit premierului, Băsescu a comis un abuz și a intervenit în chestiuni de politică fiscală și bugetară, care țin de Executiv.

Ştiri din Timiș

Câteva ore de neuitat pentru copiii din Moșnița Veche. Campania „Adoptă un copil pentru o după-amiază” revine cu o nouă ediție
Un gest simplu poate aduce o bucurie imensă unui copil. Asociația „Sfântul Nectarie” din Moșnița îi invită pe oamenii cu suflet mare să se alăture unei campanii speciale, prin care copiii dintr-un cartier defavorizat vor avea parte de două ore de atenție, distracție și surprize, în preajma sărbătorii de Moș Nicolae.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș pregătește refacerea portului de la Otelec. Proiectul include și un punct de frontieră cu Serbia
Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru refacerea portului de la Otelec, de pe canalul Bega. Planul include amenajarea unei noi infrastructuri portuare și realizarea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, destinat navigației pe canal. Anunțul a fost făcut luni, 9 noiembrie, de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a precizat că urmează să fie elaborate tema de proiectare și studiile necesare.

Eveniment

Escrocii au găsit noi metode de a lua bani de la oameni. ANAF avertizează contribuabilii
ANAF avertizează asupra unor noi tentative de fraudă prin telefon și e-mail. Escrocii se folosesc de numele instituției pentru a obține date personale și bancare, promițând contribuabililor inclusiv restituirea unor sume de bani achitate în plus. Autoritățile le recomandă oamenilor să fie prudenți și să nu ofere informații confidențiale persoanelor necunoscute.

Lugoj

Lugojenii care au construit fără autorizație mai au timp să intre în legalitate. Primăria oferă consultanță
Proprietarii din Lugoj care au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate prin autorizația de construire au posibilitatea de a intra în legalitate, în anumite condiții. Primăria Municipiului Lugoj atrage atenția asupra noilor prevederi legislative și le recomandă cetățenilor să înceapă cât mai repede demersurile pentru obținerea autorizației de regularizare.

Eveniment

FOTO. Geamul castelului din Parcul Copiilor, spart de doi tineri. Unul de 17 ani a fost prins de polițiștii locali
Intervenție a polițiștilor locali în Parcul Copiilor din Timișoara, după ce două persoane au spart geamul castelului din incinta parcului și au pătruns în interior. Unul dintre suspecți a fost prins, în timp ce complicele său a reușit să fugă. Totodată, trei persoane suspectate de furturi din buzunare au fost depistate în zona Sinaia.

Ştiri din Timiș

(P) Gândaci și șoareci în Timișoara: cine plătește și cât
În Timișoara, gândacii care urcă din subsolul blocului sunt treaba asociației de proprietari, iar șoarecii care intră toamna în casa cu curte sunt treaba proprietarului. La Compania DDD®, deratizarea în interiorul unei case costă 500 de lei, cu TVA inclus, iar stațiile din curte, când e nevoie de ele, se plătesc separat; dezinsecția de gândaci pornește de la 500 de lei pe etapă, în două etape. Înainte de lucru, cereți firmei în scris prețul total, garanția și ce acte primiți la final.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 9 noiembrie
Luni, 9 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

România

Ursula von der Leyen este luni în România. Întâlniri cu Nisușor Dan și Luca Niculescu
Președintele României, Nicușor Dan, o va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi oficiali vor discuta despre securitatea europeană, competitivitatea economică, energie și extinderea Uniunii Europene, cu accent pe sprijinul acordat Republicii Moldova. 3