Dan Cozma, fiul liderilor minerilor din Valea Jiului, a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru că a fost prins băut la volan.
Proprietarii care obţin venituri din închirierea imobilelor lor, vor fi obligaţi să plătească contribuţii de asigurări sociale de sănătate în raport cu sumele obţinute. Măsura a fost deja aprobată de Guvern şi va intra în vigoare din 1 ianuarie 2014.
Vecinii unguri s-au alăturat cauzei miilor de români care se împotrivesc proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. Câteva zeci de persoane au ieşit pe strazile din Budapesta pentru a-şi manifesta dezaprobul faţă de exploatarea aurului din Munţii Apuseni.
Neplăcerile pricinuite de venirea iernii nu au aşteptat nici măcar luna octombrie. Din acest weekend a început să ningă la munte, iar drumurile sunt, ca în fiecare an, un coşmar pentru şoferi. Pe Transfăgărăşan, stratul de nea a atins 15 centimetri, iar traficul se desfăşoară cu dificultate.
Doi militari români au murit, duminică seara, în timpul unei misiuni în Afganistan. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) informează că incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 22:00. Cei doi soldaţi au fost răniţi şi apoi au decedat la spital.
Valul de inundaţii care a trecut peste judeţul Galaţi săptămâna trecută a lăsat în urmă pagube însemnate. Peste 220 de case şi curţi au fost inundate, iar infrastrcutura judeţului a înregistrat pagube de numai puţin de 7 milioane de lei.
Românii care au venituri din chirii vor fi obligaţi să achite contribuţia la asigurările sociale de sănătate, în raport cu sumele obinute lunar. Ordonanţa care prevede acest lucru, iniţiată de Ministerul Finanţelor şi convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a fost adoptată, miercuri, de Guvernul Ponta.
Cazurile torţionarilor României, care au comis crime sau atrocităţi împotriva românilor în perioada 1945 - 1989, se înmulţesc. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a cerut, pentru a doua oară, după cazul Vişinescu, începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de munca Periprava. Guvernul vrea ca cei găsiţi vinovaţi de genocid sau alte crime să plătească despăgubiri victimelor, banii fiind retraşi din pensia condamnaţilor.
Un militar a fost descoperit, miercuri dimineaţă, împuşcat în cap, în unitatea unde activa, în Târgu Jiu. Bărbatul a fost găsit de un coleg care a anunţat imediat serviciul de urgenţă 112 şi superiorii săi.
Într-o localitate din Ungaria de la graniţa cu România s-au găsit animale infectate cu antrax. Unele dintre ele au decedat, dar autorităţile susţin că nu există niciun pericol, nici pentru români, nici pentru vecinii unguri.
Ştiri din Timiș
Direcția Județeană de Mediu Timiș (DJM Timiș) anunță implementarea unei noi facilități de plată, menite să simplifice accesul cetățenilor și al agenților economici la serviciile instituției.
Ştiri din Timiș
Mai multe echipe de robotică formate din elevi timișoreni au obținut rezultate notabile la etapa regională FIRST Tech Challenge - Regiunea Vest, desfășurată în perioada 7-8 februarie, la Hunedoara. Competiția a fost organizată de Asociația Nație Prin Educație și a reunit 25 de echipe din vestul țării.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara a confirmat decizia ANI prin care Dominic Fritz a fost declarat incompatibil și i-a respins contestația. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată în 15 zile. Primarul are de plătit și peste 5.000 de lei cheltuieli de judecată. UPDATE. Fritz: „Nu plec niciunde”
13
Sănătate
Datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș arată o creștere a infecțiilor respiratorii în județ în ultima săptămână (2-8 februarie 2026). În total, au fost înregistrate 2.078 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 54 au necesitat spitalizare.
Ştiri din Timiș
O nouă atracție culinară s-a inaugurat în Iulius Town Timișoara. Chin Chin aduce un concept special, ce reunește tradiții din China, Japonia, Vietnam și Singapore. Restaurantul este o armonie între cele patru culturi asiatice, atât în bucătărie, cât și în design-ul interior, care a fost realizat de casa de arhitectură Wow Project. Restaurantul se află la parterul clădirii de birouri United Business Center 0.
România
Un desen realizat cu tuș, pe hârtie, și semnat în peniță de Constantin Brâncuși este scos la licitație de Galeriile Artmark, la doar 8000 de euro. Schița reprezintă un colț din atelierul artistului. Licitația va avea loc chiar în 19 februarie, de Ziua Națională Brâncuși. Între 30 septembrie 2023 și 28 ianuarie 2024, expoziția Brâncuși, la Timișoara, a atras peste 130.000 de vizitatori, conform datelor publicate de Muzeul de Artă .
Utile
Între 16 februarie și 2 martie, Primăria Timișoara desfășoară o nouă acțiune de deratizare în oraș. Sunt amplasate stații de intoxicare pentru rozătoare, cu substanțe avizate. Cetățenii sunt rugați să evite contactul cu momeala.
Eveniment
Un bărbat din Timișoara a ajuns în arest după ce a fost prins la volan, deși nu avea voie să conducă
Polițiștii din Timișoara au reținut un bărbat de 31 de ani după ce au descoperit că a condus un autoturism deși avea permisul suspendat.