Poliţia Capitalei a organizat o celulă de criză pentru a găsi o adolescentă din Bucureşti, dispărută de miercuri. Tânăra a lăsat un bilet familiei în care a scris să ea doreşte să renunţe la şcoală, deşi este olimpică, pentru a se călugări.
Ministerul Sănătăţii a anunţat noi modificări aduse legislaţiei. Potrivit reprezentanţilor MS, medicii de familie şi cei din ambulatoriile de specialitate pot prescrie un set mai larg de analize, dar dacă se refac investigaţiile, atunci ele trebuie plătite.
Printr-o ordonanță de urgență, companiile de stat Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN) au fost trecute de Guvern, de la Ministerul Finanțelor la Secretariatul General al Guvernului (SGG). Motivul - transferul este necesar pentru realizarea cablului submarin cu Turcia şi conexiunilor energetice cu Moldova.
Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro a crescut în ultimele trei luni ale lui 2013 peste așteptări, cu 0,3 procente, în timp ce economia Uniunii Europene a avansat cu 0,4%. România a înregistrat cele mai solide rate de creștere atât în ultimele trei luni ale anului trecut cât și pe ansamblu lui 2013.
Doi elevi au fost răniţi, joi, în judeţul Mureş, după ce bucăţi din tencuiala clasei au căzut peste ei. Ambii, o fată şi un băiat, sunt în afara oricărui pericol.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că își dorește continuarea guvernării în formula USL și că va face tot ce poate astfel încât Uniunea să treacă peste acest moment de criză.
Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a afirmat, răspunzând unei întrebări, că noua alianță electorală USD (Uniunea Social Democrată) poate asigura guvernarea, din punct de vedere aritmetic. Pe de altă parte, Klaus Iohannis a declarat că PNL nu mai cedează nimic, iar șansele la o înțelegere scad semnificativ.
Vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Marin Anton (PNL), a făcut o propunere controversată. Acesta doreşte ca toate supermarketurile din România să fie închise la sfârşit de săptămână pentru a simula consumul intern.
Premierul Victor Ponta vrea ca Parlamentul să decidă dacă interize plăţile în numerar la tranzacţiile de terenuri, imobile şi autoturisme.
Cristian Ghibu a anunțat că a demisionat din funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. El a spus că și-a depus demisia din motive personale.
Horoscop
În data de 9 noiembrie are loc Luna Nouă în Scorpion, care deschide o perioadă de introspecție profundă, în care suntem invitați să privim în profunzime, să înțelegem ce se află în spatele propriilor emoții, dorințe și reacții, să analizăm acele aspecte ale vieții în care simțim că trebuie să facem schimbări importante. Scorpionul este un element de apă, un semn fix, guvernat de planetele Marte și Pluto.
Azi în Timișoara
Luni, 9 noiembrie, programul cultural al orașului include vernisaje, expoziții, spectacole și evenimente sportive. Unul dintre evenimentele importante ale zilei este deschiderea Zilelor Culturii Sârbe la Timișoara, cu un vernisaj organizat la Centrul de Proiecte.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 14 noiembrie, la un tur civic în care vor fi prezentate problemele cu care se confruntă zona de mai mulți ani. Traseul va cuprinde patru străzi, iar la eveniment au fost invitați viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, consilieri locali și județeni, pentru a asculta sesizările oamenilor și a răspunde întrebărilor acestora.
Cinema
Cinema Timiș organizează două proiecții speciale dedicate filmului „Rocky”, la 50 de ani de la lansare. Pelicula originală, regizată de John G. Avildsen, va putea fi văzută vineri, 20 noiembrie, iar sâmbătă, 21 noiembrie, spectatorii vor putea urmări în premieră „I Play Rocky”, producția biografică despre povestea din spatele celebrului rol interpretat de Sylvester Stallone.
Ştiri din Timiș
Un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, desfășurată în Thailanda. România a obținut în total cinci medalii la competiție, două de aur, două de argint și una de bronz.
Sănătate
Radiografiile, tomografiile computerizate și investigațiile prin rezonanță magnetică sunt folosite pentru depistarea și monitorizarea unor afecțiuni, dar și pentru stabilirea tratamentului potrivit. De Ziua Internațională a Radiologiei, marcată în fiecare an pe 8 noiembrie, medicii de la Spitalul CFR Timișoara și de la Spitalul Municipal Timișoara prezintă rolul imagisticii medicale și investigațiile pe care le pot face pacienții în cadrul celor două unități sanitare.
Ştiri din Timiș
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.