Noii miniștri ai Guvernului Ponta au depus, miercuri seara, jurămintele de învestitură în funcții, în prezența președintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a preşedintelui Camerei şi a vicepreşedintelui Senatului Cristian Dumitrescu.
Președintele Traian Băsescu a anunțat într-o conferință de presă că va valida miniștrii propuși de Victor Ponta, iar Guvernul își va asuma răspunderea pe un nou program. Câteva minute mai târziu, premierul Victor Ponta a susținut și el o conferință la care a anunțat că noul Guvern va adopta un program politic care să actualizeze programul de guvernare
Răzvan Burleanu și Vasile Avram au intrat în turul doi al alegerilor pentru postul de președinte al Federației Române de Fotbal. Avram a primit 59 de voturi, în timp ce Burleanu a primit 72 de voturi.
Gabriel Oprea a demisionat, miercuri, din funcţia de vicepremier pentru a putea prelua funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Mandatul său de interimar la MAI expiră peste 3 zile.
Hodrologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de inundaţii pentru mai multe râuri din sudul ţării. Se vor depăşi cotele de atenţie pe râul Jiu, Gilort, Motru şi Olt, dar şi pe afluenţii acestora.
Guvernul Ponta III este în stand-by. Cu toate că a primit suficiente voturi în Parlament, miniştri nu îşi pot începe activitatea pentru că preşedintele Traian Băsescu nu a semnat încă decretele de numire, iar parlamentarii PDL şi cei ai Partidului Mişcarea Populară au contestat noul Cabinet la Curtea Constituţională a României (CCR).
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seara, că va respecta deciziile anterioare ale Curții Constituționale și va numi toți miniștrii atunci când condițiile vor fi îndeplinite.
Liderul PNL, Crin Antonescu, și-a dat demisia din funcția de președinte a Senatului. Anunțul a fost făcut, marți, în plenul Parlamentului, la ședința în care se discuta validarea noului guvern a lui Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a prezentat marți Parlamentului componența noului Guvern, fără a ține seama de varianta lansată de președintele Traian Băsescu.
Opt inculpaţi în dosarul „Transferurilor” au fost condamnaţi definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti. George Copos, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Jean Pădureanu, Gică Popescu şi Gheorghe Neţoiu au primit între trei şi şase ani de închisoare cu executare.
Azi în Timișoara
Luni, 9 noiembrie, programul cultural al orașului include vernisaje, expoziții, spectacole și evenimente sportive. Unul dintre evenimentele importante ale zilei este deschiderea Zilelor Culturii Sârbe la Timișoara, cu un vernisaj organizat la Centrul de Proiecte.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 14 noiembrie, la un tur civic în care vor fi prezentate problemele cu care se confruntă zona de mai mulți ani. Traseul va cuprinde patru străzi, iar la eveniment au fost invitați viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, consilieri locali și județeni, pentru a asculta sesizările oamenilor și a răspunde întrebărilor acestora.
Cinema
Cinema Timiș organizează două proiecții speciale dedicate filmului „Rocky”, la 50 de ani de la lansare. Pelicula originală, regizată de John G. Avildsen, va putea fi văzută vineri, 20 noiembrie, iar sâmbătă, 21 noiembrie, spectatorii vor putea urmări în premieră „I Play Rocky”, producția biografică despre povestea din spatele celebrului rol interpretat de Sylvester Stallone.
Ştiri din Timiș
Un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, desfășurată în Thailanda. România a obținut în total cinci medalii la competiție, două de aur, două de argint și una de bronz.
Sănătate
Radiografiile, tomografiile computerizate și investigațiile prin rezonanță magnetică sunt folosite pentru depistarea și monitorizarea unor afecțiuni, dar și pentru stabilirea tratamentului potrivit. De Ziua Internațională a Radiologiei, marcată în fiecare an pe 8 noiembrie, medicii de la Spitalul CFR Timișoara și de la Spitalul Municipal Timișoara prezintă rolul imagisticii medicale și investigațiile pe care le pot face pacienții în cadrul celor două unități sanitare.
Ştiri din Timiș
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.
Turism
Pentru o vacanță relaxantă nu trebuie neapărat să alegi o plajă izolată sau o cabană în mijlocul naturii. Un oraș european cu străzi medievale, parcuri, promenadă și un nivel redus de zgomot a fost desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa în 2026.
Ştiri din Timiș
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți în 8 noiembrie de Biserica Ortodoxă, iar această zi este un prilej de reflecție asupra rolului îngerilor în viața creștinilor. Potrivit învățăturii bisericești, aceștia sunt vestitori ai voinței lui Dumnezeu, ocrotitori și călăuze ale oamenilor pe drumul binelui și al mântuirii. Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică semnificația cinstirii cetelor îngerești și legătura dintre oameni și îngerii lor păzitori.