Omul de afaceri Ilie Vonica, implicat în dosarul rețetelor false, a murit, marți după-amiaza, după ce a căzut de la etajul vilei sale. Prima ipoteză a anchetatorilor este că bărbatul a încercat să se sinucidă, sărind de la etaj.
O ambarcațiune 37 de persoane, din Orientul Mijlociu a fost interceptată în apropierea țărmului românesc al Mării Negre, luni noapte. Migranții au fost preluați de poliţiştii de frontieră constănţeni pentru a-i duce la audieri la Constanța.
Preşedintele României, Traian Băsescu, participă, marţi şi miercuri, la ceremoniile dedicate sărbătoririi a 25 de ani de libertate în Polonia. Aici, şeful statului se va întâlni şi cu preşedintele SUA, Barack Obama.
Poliţiştii de la Crimă Organizată desfăşoară, marţi dimineaţă, 25 de percheziţii în judeţele Mehedinţi, Timiş şi Gorj într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste două milioane de euro, printre suspecţi aflându-se şi un primar din Mehedinţi.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va schimba numărul de telefon destinat consumatorilor. Noul număr va intra în vigoare începând cu data de 7 iunie, a anunţat, luni, Marius Dunca, preşedintele ANPC.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost ales, luni, în unanimitate, președinte interimar al Partidului Național Liberal. Până acum, Iohannis a ocupat poziția de prim-vicepreşedinte al PNL.
Costel Gâlcă va prelua banca tehnică a Stelei după plecarea lui Laurențiu Reghecampf la Al Hilal. Negocierile cu patronul „roș-albaștrilor”, Gigi Becali, au avut loc la Poarta Alb, luni dimineață.
Hidrologii au emis o nouă atenţionare cod galben de inundaţii pentru mai multe râuri din centru, estul şi sud-estul ţării. Apele vor deopşi cotele de apărare şi vor fi scurgeri masive de pe versanţi.
Preşedintele interimar al PNL, Crin Antonescu, cel care urma să candideze la funcţia supremă în stat, a anunţat, sâmbătă, că nu mai intră în cursa pentru Cotroceni.
Hidrologii anunţă că pericolul de inundaţii de pe Dunăre nu a trecut. Sâmbătă dimineaţa au emis un cod portocaliu care va fi în vigoare până în 5 iunie, la ora 18:00. De asemenea, sub avertizări de inundaţii sunt şi mai multe râuri din zeci de judeţe.
Ştiri din Timiș
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.
Turism
Pentru o vacanță relaxantă nu trebuie neapărat să alegi o plajă izolată sau o cabană în mijlocul naturii. Un oraș european cu străzi medievale, parcuri, promenadă și un nivel redus de zgomot a fost desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa în 2026.
Ştiri din Timiș
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți în 8 noiembrie de Biserica Ortodoxă, iar această zi este un prilej de reflecție asupra rolului îngerilor în viața creștinilor. Potrivit învățăturii bisericești, aceștia sunt vestitori ai voinței lui Dumnezeu, ocrotitori și călăuze ale oamenilor pe drumul binelui și al mântuirii. Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică semnificația cinstirii cetelor îngerești și legătura dintre oameni și îngerii lor păzitori.
Azi în Timișoara
Duminică, 8 noiembrie, puteți merge la teatru, operă, concerte, competiții și proiecții de film. Programul zilei include și ultima zi a Timișoara Football Film Festival, cu documentare despre fotbal și întâlniri cu invitați.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă.
1
Eveniment
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.
Mapamond
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.
1
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
2