Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunțat modificări în sistemul de intervenții în situații de urgență. Astfel, șefii ISU vor trebui să lucreze aproape de prefectul judeţului. Asta deși prefectul nu are întotdeauna anumite abilităţi sau calităţi profesionale în ceea ce înseamnă managementul sistemului situaţiilor de urgenţă.
Cunoscutul interpret britanic Joe Cocker a murit la vârsta de 70 de ani. Agentul său, Barrie Marshall, a confirmat vestea, dar nu a precizat care au fost cauzele decesului.
Compania gigant Coca - Cola a anunțat că va lansa un nou produs: lapte. Compania care produce sucuri carbogazoase va lansa anul viitor lapte cu „gust îmbunătățit”, după cum promite unul dintre directorii executivi ai companiei, Sandy Douglas.
Președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire oficială cu premierul Victor Ponta, luni, în cadrul căreia cei doi au discutat despre prioritățile guvernului și pespectivele colaborării instituţionale.
Un afiș care avertizează, în limba română, faptul că polițiști îmbrăcați în civil operează în zonă a fost amplasat în cele mai aglomerate părți ale Londrei. Afișul are ca scop descurajarea hoților români care operează în perioada sărbătorilor în zonele cu cele mai multe magazine din capitala Angliei.
În cadrul ședinței solemne comune a Senatului și Camerei Deputaților, Klaus Iohannis a depus jurământul de învestitură în funcția de președinte al României. În discursul rostit în fața Parlamentului, Klaus Iohannis a declarat că este recunoscător şi onorat de încrederea pe care cetăţenii i-au acordat-o alegându-l preşedinte şi a asigurat că va fi preşedintele tuturor românilor.
Președintele Traian Băsescu a ținut să le mulțumească românilor pentru onoarea pe care i-au făcut-o de a le fi președinte timp de 10 ani și că pentru aceasta le va fi dator să continue într-un fel sau altul la atingerea obiectivelor pe care românii le au, în cadrul conferinței de final de mandat. El a mai spus că îi va preda lui Klaus Iohannis o ţară care îndeplineşte toate criteriile de convergenţă, în vederea intrării în zona euro, cu apreccierea că vom deveni membri ai zonei euro mai devreme de 2019.
Printre cei pe care președintele ales Klaus Iohannis urmează să îi desemneze pentru a face parte din echipa de consilieri prezidențiali se numără un consilier din actuala administrație, doi foști miniștri și doi parlamentari.
Președintele ales, Klaus Iohannis urmează să depună jurământul duminică, în cadrul ședinței solemne a Senatului și Camerei Deputaţilor, care va începe la ora 12.00.
Universitatea Bucureşti a solicitat Consiliului Naţional de Etică să verifice teza de doctorat a Olguţei Vasilescu pe care aceasta a susţinut-o în 2007 la Facultatea de Sociologie. Teza primarului Craiovei este suspectată de plagiat deoarece mai multe pasaje sunt neatribuite, iar capitolul al şaptelea este preluat integral.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.