tion.ro Web analytics

Premiul de 420.000 de euro câştigat în luna decembrie 2013 nu a fost revendicat nici până acum. Cum vineri a fost ultima zi în care câştigătorul putea ridica banii, suma de peste 1,9 milioane de lei se raportează pentru viitoarele extrageri.
Președintele Traian Băsescu a decis să nu îi acorde grațierea individuală lui Gigi Becali, după ce a analizat dosarul acestuia. Atât mama cât și fiica cea mare a latifundiarului au depus mai multe cereri de grațiere. Becali dorește să iasă din închisoare pentru a se opera. 
Călin Popescu Tăriceanu, actualul preşedinte al Senatului, a anunţat, joi, că renunţă la ideea înfiinţării unui nou partid liberal. În schimb, el va lansa Platforma Economică, al cărei scop este de a face din România a şaptea putere a Europei.
Mii de şomeri din Bucureşti şi alte şapte judeţe din ţară au şansa să îşi găsească un job. La Bursa generală a locurilor de muncă, desfăşurată vineri, sute de firme vin să caute viitori angajaţi.
În cadrul deschiderii bilanțului Ministerului Apărării (MApN) pe anul 2013, Mircea Dușa, a anunțat că anul trecut a început „alocarea într-un mod mai susținut a fondurilor spre bugetul MApN". Mai mult, ministrul Apărării a lăudat armata română, care, în ultimii 10 ani, „a devenit o armată modernă, modernă, adaptată la standardele NATO”.
Premierul Victor Ponta a anunțat că Mişu Negriţoiu este propus pentru funcția de președinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Ponta a declarat că a convenit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, să fie asigurată o conducere „nepolitizată” a ASF.
Hackerii români sunt cunoscuţi în toată lumea. Ei s-au adaptat rapid pe piaţă, iar aptitudinile lor sunt recunoscute la nivel internaţional. O demonstrează un top al forumurilor de criminalitate cibernetică, unde trei români sunt printre primii 10 hackeri.

Eveniment

Cod Galben de vânt puternic în județul Timiș. ISU avertizează asupra riscurilor
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă în cursul zilei de joi, 5 februarie. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș transmite populației o serie de recomandări pentru prevenirea incidentelor cauzate de rafalele puternice.

România

VIDEO. Bolojan pune frână pachetului de solidaritate: „Nu a fost discutat în coaliție”
Premierul Ilie Bolojan a declarat că propunerile PSD din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în Guvern sau în coaliție și a subliniat că astfel de măsuri trebuie analizate financiar, în contextul deficitului bugetar. El a avertizat că inițiativele anunțate public fără coordonare creează tensiuni și așteptări nerealiste. Declarațiile vin după ce PSD a cerut adoptarea de urgență a pachetului de solidaritate și a celui de relansare economică. 3

Capitală Culturală

Festivalul Bega Noir aduce misterul literaturii polițiste la Timișoara
Timișoara devine, timp de două zile, un spațiu al misterului, crimelor și suspansului literar. În 6 și 7 februarie, Festivalul Bega Noir va reuni scriitori, jurnaliști și profesioniști din zona justiției și investigației pentru a explora granița dintre ficțiune și realitate.

Capitală Culturală

O viață din Banatul de altădată. Povestea Evei Ollinger, recuperată la Muzeul Național al Banatului
Destinul unei lumi dispărute prinde contur prin povestea Evei Ollinger, născută în 1919 la Steierdorf, localitate din Banatul Montan, astăzi cartier istoric al orașului Anina. Viața sa este una dintre istoriile personale care pot fi descoperite în expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850–1950)”, găzduită de Muzeul Național al Banatului în mansarda Bastionului.

Ştiri din Timiș

BNR avertizează: document fals cu sigla instituției circulă în mediul online
Banca Națională a României (BNR) atrage atenția publicului asupra unui document fals care circulă în mediul online, intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 4 februarie 2026 și prezentat în mod fraudulos ca fiind emis de instituție.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 5 februarie
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 februarie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

Ştiri din Timiș

ATOP Timiș vrea structuri comunitare funcționale în toate localitățile și lansează o dezbatere amplă despre accesul copiilor la rețelele sociale
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici