Omul de afaceri Costel Comana, care controla societatea Regiotrans și care este anchetat într-un dosar de corupţie, a fost găsit mort în toaleta unui avion care efectua un zbor pe ruta Bogota - San Jose (Costa Rica). Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, bărbatul s-a sinucis.
Alexandra Herţanu, sora premierului Victor Ponta, a fost audiată, joi dimineața, la sediul DNA Ploiești, în dosarul în care soţul său, Iulian Herţanu, este arestat preventiv sub acuzaţia de deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, miercuri, arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru 30 de zile, în dosarul "Gala Bute".
Bilant DNA: in 2014 s-a inregistrat cel mai mare numar de demnitari de rang inalt investigati de DNA
În cadrul bilanțului Direcției Naționale de Anticorupție, care a avut loc marți, procurorul șef al DNA Codruța Kovesi a declarat că anul trecut a fost înregistrat cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigați de DNA.
Elena Udrea s-a prezentat, marți dimineața, la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiată în dosarul „Gala Bute”. Asta după ce luni după-amiază Camera Deputaților a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmărire penală și arestare preventivă a fostului lider PMP.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi seara, că a făcut o nominalizare la funcția de director al Serviciului Român de Informații. Șeful statului l-a propus pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig, spunând că acesta prezintă „garanția unui parcurs de europenizare pentru SRI”.
Aproximativ 20% dintre români iau masa în oraș de până la trei ori pe săptămână, iar localurile preferate sunt cele de tipul fast-food, potrivit unui studiu realizat de Gfk.
Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu a fost reținut în dosarul ce vizează fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma pe care o administrează, SC Grossman Engineering Group.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marți seara, ca Elena Udrea să fie plasat în arest la domiciliu, după ce a judecat contestația fostului lider PMP la arestarea sa preventivă dispusă săptămâna trecută.
Fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în dosarul „Zilele Tineretului”. Fosta sa consilieră Ioana Vârsta a primit și ea o pedeapsă de 5 ani de închisoare tot pentru abuz în serviciu în același dosar.
Eveniment
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.
Cinema
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.
Mapamond
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.
Ştiri din Timiș
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.