Un marinar de 24 de ani din Galați a murit, duminică, după ce aviația militară libiană a lansat o rachetă asupra unei nave aflată în portul Derna din Libia. În urma incidentului doi membri ai echipajului au murit, un cetățean român și unul grec.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în următoarele zile temperaturile vor scădea până la -15 grade în toată țara și, izolat, vor atinge chiar și -25 de grade Celsius. De asemenea, vor avea loc intensificări ale vântului în toate regiunile.
Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, în zona seismică Vrancea s-au produs sâmbătă două cutremure, cu magnitudinea de 4,2 grade şi 3,9 grade pe scara Richter.
Președintele a promulgat legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat pen anul 2015. Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială după ce judecătorii Curții Constituționale au luat decizia de a respinge sesizarea de neconstituționalitate.

Mapamond

Cine este Péter Magyar: fost aliat al lui Viktor Orbán devenit rivalul care a răsturnat 16 ani de putere în Ungaria
Partidul TISZA, condus de Péter Magyar, a obținut o victorie clară în alegerile din Ungaria, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orbán. Cu o majoritate largă în Parlament, Magyar promite reforme anticorupție, relansarea economiei și o relație mai echilibrată cu Uniunea Europeană.

Mapamond

Victorie istorică a opoziției în Ungaria. Péter Magyar și Tisza au obținut majoritate constituțională
Opoziția din Ungaria, condusă de Péter Magyar, a câștigat alegerile parlamentare cu o majoritate de două treimi, într-un scrutin cu prezență record de peste 77,8%. După 16 ani la putere, Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Noul lider promite reforme democratice, luptă anticorupție și o apropiere mai puternică de UE și NATO.

Horoscop

Horoscop săptămâna 13 - 19 aprilie
Horoscopul în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 aprilie 2026, în Timișoara?
Luni, 13 aprilie, puteți participa la evenimente organizate cu ocazia Târgului de Paște.

Sănătate

Activitatea medicilor rezidenți se schimbă. Gărzi plătite și rol extins în sistemul sanitar
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat modificarea Ordinului nr. 870, aflat în prezent în transparență decizională, care vizează modul de implicare și remunerare a medicilor rezidenți în sistemul sanitar.

Cinema

Proiecție pentru liceeni la Cinema Studio Timișoara, după vacanța de Paști
Elevii sunt așteptați, după revenirea din vacanța de Paști, la o nouă proiecție organizată în cadrul programului „Film After School”, cineclub dedicat liceenilor, desfășurat la Cinema Studio.

Sănătate

Două nașteri în noaptea de Înviere la Spitalul Județean Timișoara. Aproape 150 de pacienți, tratați la Urgențe
Două nașteri au avut loc în noaptea de Înviere la Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara, potrivit informațiilor transmise de unitatea medicală. În aceeași seară aproape 150 de persoane au apelat la îngrijiri în cadrul Unității de Primiri Urgențe a spitalului.

Turism

FOTO. Celebra Catedrală din Köln introduce taxă de intrare după aproape 150 de ani. Ghid pentru un city-break în orașul german
Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Europa, Catedrala din Köln, va putea fi admirat contra cost începând din această vară, după ce autoritățile germane au decis introducerea unei taxe de acces. Măsura a stârnit reacții puternice atât în rândul localnicilor, cât și al turiștilor. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici