Preşedintele Klaus Iohannis a rostit, luni, primul discurs în plenul reunit. Șeful statului a declarat că pentru reformarea instituţiilor politice este nevoie de renunţarea la câteva practici, precum populismul şi electoralismul, ”din cauza cărora suntem astăzi, aici”. El a mai precizat că va veni la începutul fiecărei sesiuni în faţa Parlamentului, pentru a vorbi despre priorităţi.
Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că Guvernul nu a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană în actuala misiune de evaluare.  Cele două instituţii au solicitat creşterea abruptă a preţului la gaze pentru populaţie şi CET-uri, din luna aprilie şi restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara şi Oltenia.
Fostul președinte al României Traian Băsescu a participat, duminică, la congresul Partidului Mișcarea Populară. Fostul șef de stat a declarat că dorește să fie un partener al PMP și i-a mulțumit public Elenei Udrea spunând că apreciază „delicatețea” acesteia de a nu participa la eveniment. În cadrul congresului, deputatul Eugen Tomac  a fost ales noul președinte al formațiunii.
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis, sâmbătă, o informare de ninsori, intensificări ale vântului și răcire accentuată, valabilă pentru toată țara până duminică seara.
Adriean Videanu va fi cercetat sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara, în cel de-al doilea dosar al fostei șefe a DIICOT. Alina Bica, Dorin și Alin Cocoș, dar și Florentin Mihăilescu rămân în arest.
Direcția Națională Anticorupție  a cerut aviz de la Camera Deputaților pentru a începe urmărirea penală a fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely. Acesta este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte.
Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis. Instanța supremă urmează să hotărască dacă va confirma decizia, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 aprilie 2026, în Timișoara?
Luni, 13 aprilie, puteți participa la evenimente organizate cu ocazia Târgului de Paște.

Sănătate

Activitatea medicilor rezidenți se schimbă. Gărzi plătite și rol extins în sistemul sanitar
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat modificarea Ordinului nr. 870, aflat în prezent în transparență decizională, care vizează modul de implicare și remunerare a medicilor rezidenți în sistemul sanitar.

Cinema

Proiecție pentru liceeni la Cinema Studio Timișoara, după vacanța de Paști
Elevii sunt așteptați, după revenirea din vacanța de Paști, la o nouă proiecție organizată în cadrul programului „Film After School”, cineclub dedicat liceenilor, desfășurat la Cinema Studio.

Sănătate

Două nașteri în noaptea de Înviere la Spitalul Județean Timișoara. Aproape 150 de pacienți, tratați la Urgențe
Două nașteri au avut loc în noaptea de Înviere la Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara, potrivit informațiilor transmise de unitatea medicală. În aceeași seară aproape 150 de persoane au apelat la îngrijiri în cadrul Unității de Primiri Urgențe a spitalului.

Turism

FOTO. Celebra Catedrală din Köln introduce taxă de intrare după aproape 150 de ani. Ghid pentru un city-break în orașul german
Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Europa, Catedrala din Köln, va putea fi admirat contra cost începând din această vară, după ce autoritățile germane au decis introducerea unei taxe de acces. Măsura a stârnit reacții puternice atât în rândul localnicilor, cât și al turiștilor. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Hristos a înviat! Zeci de mii de timișoreni au participat la slujba de Paști în bisericile din oraș
Mii de timișoreni au mers în noaptea de sâmbătă spre duminică la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului. Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă cu avionul, a fost împărțită și de ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului. 5

Ştiri din Timiș

Mesajul ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, de Paști: „Ultima ta zi este răsăritul eternității tale”
Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, transmite în Pastorala de Paști un mesaj centrat pe speranță, iubire și biruința vieții asupra morții. În mesajul adresat credincioșilor, ierarhul vorbește despre sensul Învierii ca promisiune a veșniciei și îndeamnă la apropiere, iertare și solidaritate între oameni. 3

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 12 aprilie 2026, în Timișoara?
Duminică, 12 aprilie, puteți vizita târgul din centru. Paște liniștit! Hristos a Înviat!

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici