Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică proiectul de ordin care stabilește structura examenului național de Bacalaureat începând cu anul 2030, destinat primei generații de elevi care va parcurge liceul după implementarea, începând cu toamna aceasta, a noilor planuri-cadru și programe școlare.
Traian Băsescu a redobândit cetățenia Republicii Moldova, după ce i-a fost retrasă în 2017 de Igor Dodon. Maia Sandu a lăudat sprijinul constant oferit de Băsescu Republicii Moldova și parcursului său european, iar fostul președinte român a declarat că va continua să susțină integrarea în UE și reunificarea cu România.
Președintele Nicușor Dan se pregătește să desemneze un nou premier, iar favorit pentru funcție ar fi Eugen Tomac. Nominalizarea ar putea avea loc chiar în această săptămână, fără noi consultări oficiale cu partidele. În discuție se află și varianta unui guvern tehnocrat susținut de partidele fostei coaliții.
Criza politică readuce în discuție două scenarii: organizarea de alegeri parlamentare anticipate sau formarea unui nou Guvern. Potrivit unui sondaj Informat.ro - INSCOP Research, opiniile românilor sunt împărțite, însă cei mai mulți preferă varianta unui nou executiv format din partidele deja aflate în Parlament.
Un tezaur descoperit întâmplător pe un deal din apropierea orașului Urlați, județul Prahova, îi pune pe gânduri pe arheologi. Cele trei coliere de aur și celelalte obiecte scoase la lumină ar putea modifica teoriile actuale despre trecerea dintre epoca bronzului și prima epocă a fierului, relatează News.ro.
Ştiri din Timiș
Al doilea dintre cele 10 tramvaie scurte cumpărate de Primăria Timișoara de la Bozankaya este în drum spre oraș. Garniturile, achiziționate cu fonduri europene și de la bugetul local, sunt destinate liniilor pe care tramvaiele lungi nu pot circula, în mod special linia 7.
Eveniment
Doi bărbați, de 39 și 40 de ani, au fost reținuți de DIICOT Timișoara pentru trafic de droguri de mare risc. Unul dintre ei a fost prins în flagrant cu 20 de pachețele de droguri, iar în urma celor patru percheziții efectuate de anchetatori au fost descoperite aproximativ două kilograme de 4-CMC și alte substanțe suspecte. Procurorii urmează să ceară arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Călătorii care circulă cu trenul între Timișoara, Arad, Iași și Oradea trebuie să se pregătească pentru modificări în programul de transport din luna noiembrie. Mai multe trenuri InterRegio și Regio vor fi anulate parțial, iar pe anumite tronsoane pasagerii vor fi transportați cu mijloace auto, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară.
Eveniment
Un elev de 15 ani ar fi atacat cu o macetă doi colegi, joi dimineață, la Colegiul „Armand Călinescu” din Pitești. Unul dintre adolescenți a fost rănit la antebraț și transportat la spital, iar suspectul a fost reținut. Potrivit unui martor, atacul ar fi avut loc pe fondul unor conflicte și al unor presupuse acte de bullying. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili motivul agresiunii.
Eveniment
Un pensionar în vârstă de 77 de ani și-a recuperat portofelul cu bani și documente după ce acesta a fost găsit de polițiștii locali din Timișoara, în fața unei farmacii din zona Pieței 700. Oamenii legii au reușit să ia legătura cu proprietarul cu ajutorul unui număr de telefon găsit în portofel.
Eveniment
Un preot în vârstă de 47 de ani a fost arestat preventiv, după ce procurorii l-au acuzat de trei infracțiuni sexuale care ar fi fost comise asupra a două minore. Potrivit Mediafax, anchetatorii susțin că bărbatul a profitat de vulnerabilitatea victimelor și de încrederea acordată în calitate de preot paroh.
1
Turism
Turiștii care închiriază locuințe prin Airbnb nu vor mai fi obligați să schimbe lenjeria de pat, să spele vasele sau să ducă gunoiul înainte de plecare. Noile reguli ale platformei vor interzice gazdelor să impună astfel de sarcini, în condițiile în care taxa de curățenie trebuie să acopere pregătirea locuinței pentru următorii oaspeți.
Ştiri din Timiș
Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș poate fi folosită de Prefectură pentru ședința din 29 octombrie, anunță reprezentanții CJT, la o zi după ce mutarea întâlnirii la Primăria Timișoara a provocat un schimb de acuzații între cele două administrații. Inițial rezervată pentru activități interne, sala a devenit disponibilă după reconfigurarea programului instituției.