Ştiri din Timiș

Marele șantier din Traian se mișcă spre a doua etapă. Unde mai încep lucrări
Regenerarea urbană din zona Pieței Traian avansează către a doua etapă. Lucrările se extind în Piața Corneliu Micloși, unde va fi amenajat un mic parc și o zonă pietonală. Autoritățile vor discuta la începutul săptămânii viitoare cu locuitorii despre intervenții.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Timișoara își sărbătorește ziua cu zeci de evenimente culturale, toate cu acces gratuit
Între 31 iulie și 3 august, Timișoara devine scena unui amplu program cultural organizat cu prilejul Zilei Timișoarei 2026. Sub sloganul „Diversitate”, orașul va găzdui zeci de evenimente gratuite, de la tururi ghidate și expoziții la spectacole, concerte, filme, ateliere și instalații artistice. Toate sunt reunite în cadrul programului „Repere în cultură”, finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Eveniment

Incendiu într-un bloc de pe Calea Circumvalațiunii de la o oală
Pompierii intervin vineri pentru stingerea unui incendiu de apartament în Timișoara, la etajul 2 , pe Intrare Zenit.

Eveniment

Un bărbat de 33 de ani luptă pentru viață după ce un zid s-a prăbușit peste el, în Sânnicolau Mare
Intervenție contracronometru, vineri, la Sânnicolau Mare, după ce un zid s-a prăbușit peste un bărbat aflat în curtea unei ferme de cereale. Victima a fost extrasă de pompieri în stare de inconștiență și preluată de echipajele medicale. UPDATE. Bărbatul a murit

România

Percheziții în cinci județe într-un dosar privind posibila divulgare a subiectelor de la BAC
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba efectuează, vineri, 3 iulie, 47 de percheziții domiciliare în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, într-un dosar care vizează suspiciuni de divulgare a subiectelor de la examenul de Bacalaureat înainte de începerea uneia dintre probele scrise, relatează Mediafax.

Eveniment

Zeci de persoane evacuate din clădirea din centrul Timișoarei unde se eliberează buletinele
Peste 40 de persoane au fost evacuate, vineri, aproape de prânz, dintr-o clădire de pe strada Mihai Eminescu din Timișoara, după ce un incendiu a izbucnit la subsolul imobilului. Pompierii au intervenit rapid și au lichidat focul, iar din primele informații nu au fost înregistrate victime.

Ştiri din Timiș

Din toamnă gunoaiele ar putea fi duse la Celula 3 de la Ghizela. Lucrările au ajuns la aproape 70%
Lucrările la Celula 3 a depozitului de deșeuri de la Ghizela au ajuns la un stadiu de aproape 70%, iar Consiliul Județean Timiș estimează că noua capacitate de depozitare va putea fi pusă în funcțiune în această toamnă.

Mapamond

Un bărbat a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU din New York. A fost identificat drept un activist pro-Tibet
Un bărbat a murit joi seară după ce și-a dat foc în apropierea sediului Organizației Națiunilor Unite (ONU) din New York, potrivit RFI, care citează AFP. Poliția din New York a transmis că a primit un apel în jurul orei 18:32 (ora locală) privind un bărbat care și-a dat foc la intersecția First Avenue cu 42nd Street. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici