BUCUREŞTI - Dan Voiculescu, preşedintele PC, a anunţat că astăzi şi-a dat demisia din Senat. "Începând de astăzi nu mai sunt salariat. Plec din Senat", a declarat Dan Voiculescu.
BUCUREŞTI - Povestea fericită de dragoste pe care o trăieşte Claudiu Bleonţ alături de soţia sa are la bază câteva lucruri extrem de bine puse la punct. Cei doi au un contract de căsătorie care va fi renegociat în scurt timp.
Leul este cea mai supraevaluată monedă din pieţele emergente şi rămâne vulnerabilă la o posibilă criză regională, deoarece economia are dezechilibre majore, politica fiscală este pro-ciclică, iar situaţia politică este nesigură, susţin analiştii Danske Bank, citaţi de NewsIn.
Ministerul Mediului a emis avertizări de scurtă durată de la ora 13.00 pentru judeţele Galaţi şi Vaslui şi de la ora 15.00 pentru judeţele Vrancea şi Bacău. Avertizarea anunţa producerea unor fenomele hidrologice periculoase.
BUCUREŞTI - Moţiunea de cenzură a PSD naşte controverse în partid. În timpul discuţiilor de ieri din cadrul grupurilor parlamentare s-au confruntat două opinii radical diferite: colaborarea cu PD şi stabilirea unui parteneriat de lungă durată cu PNL, prin care PSD să-şi impună programul de guvernare.
BUCUREŞTI - Moneda naţională s-a ieftinit într-o singură şedinţă valutară cu un procent, din cauza informaţiilor negative privind economia românească publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică.
Aproximativ 120 de locuinţe din localitatea Podu Turcului din judeţul Bacău sunt inundate din cauza ploilor torenţiale care au căzut astăzi, iar mai multe drumuri din zonă, inclusiv DN 11, sunt blocate de aluviuni.
BUCUREŞTI - Opt dintre cei mai mari duhovnici în viaţă ai României alcătuiesc portretul moral al viitorului Patriarh într-un program care începe astăzi la Realitatea TV şi care se încheie în ziua Marelui Sinod, pe 12 septembrie.
BUCUREŞTI - Studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că unul din cinci copii are o problemă de sănătate mintală şi că foarte puţini primesc ajutor. Peste 50% dintre copiii preşcolari cu probleme de comportament continuă să manifeste aceste probleme şi după varsta de 6 ani.
BUCUREŞTI - Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a demarat astazi o campanie, care se adreseaza parintilor, si care urmareste sa duca la constientizarea parintilor in ceea ce priveste riscurile la care sunt supusi copiii ce urmaresc emisiunile TV si a violentei de la televizor.
Ştiri din Timiș
CCR a declarat constituțional „amendamentul Fritz”, inițiat de PSD și AUR, care prevede încetarea mandatelor aleșilor aflați în incompatibilitate sau conflict de interese. Dominic Fritz spune că își va continua lupta la CEDO.
Ştiri din Timiș
Premierul Ilie Bolojan a explicat, din nou, la Timișoara, noul mecanism de finanțare pentru stadionul „Dan Păltinișanu”. CJ Timiș va suporta costurile lucrărilor până la finalul lui 2027, iar din 2028 Guvernul va acoperi 75% din investiție.
Eveniment
Trei incendii de vegetație uscată au izbucnit, luni, în zona Făget, în apropierea localităților Breazova, Baloșești și Zolt. Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor, iar în două dintre cazuri focul a pus în pericol gospodăriile din apropiere.
România
Aproape 100.000 de cereri au fost soluționate în perioada 11-17 august, după reluarea funcționării sistemului e-Terra, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). În doar câteva zile, la nivelul oficiilor de cadastru din țară au fost înregistrate peste 165.000 de solicitări, volumul ridicat fiind pus în principal pe seama cererilor acumulate în perioada în care aplicația nu a fost disponibilă.
Ştiri din Timiș
Cercetările arheologice preventive realizate pe traseul viitoarei căi ferate modernizate dintre Caransebeș și Lugoj au scos la lumină unele dintre cele mai importante descoperiri din vestul României. Arheologii au identificat până acum 23 de situri, care oferă informații despre locuirea acestei regiuni pe parcursul a mai bine de trei milenii, din preistorie și până în Evul Mediu timpuriu.
Ştiri din Timiș
Premierul Ilie Bolojan a venit luni, 17 august, la Timișoara, cu ocazia finalizării lucrărilor la noul cămin studențesc, de pe strada Renașterii nr. 24B, al Universității de Vest din Timișoara.
5
Ştiri din Timiș
Un târg caritabil inedit îi invită pe timișoreni să transforme hainele pe care nu le mai poartă în sprijin pentru copiii care au nevoie de ajutor. Evenimentul „Cu binele la probă”, organizat de Asociația Inima Îți Vorbește, va avea loc sâmbătă, 19 septembrie, la Casa InimiLor, pe strada Ion Neculce nr. 27 din Timișoara.
Ştiri din Timiș
La 100 de ani de la deschiderea bazei de înot din Parcul Central, cunoscută astăzi drept Uszoda, ansamblul intră în lucrări de conservare. Peste 100 de voluntari și specialiști vor lucra timp de o lună la punerea în siguranță și restaurarea fostei baze sportive.
1