BUCUREŞTI - „Precizăm faptul că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel nu a făcut şi nu face parte din nicio lojă masonică din ţară sau din străinătate, nici nu împărtăşeşte altă credinţă decât credinţa Bisericii Ortodoxe!"
BUCUREŞTI - Magistraţii Tribunalului Bucureşti au prelungit, cu încă 30 de zile, mandatul de arestare emis pe numele omului de afaceri craiovean Genică Boerică.
MIERCUREA-CIUC - Iarna pare că tatonează plaiurile româneşti. În ultimele zile şi noaptea trecută, mercurul termometrelor a coborât cu mult sub 0 grade Celsius.
E ceva in neregula la ministerul de interne italian, scrie cu ironie cotidianul ”Il Giornale” in editia de astazi.
Dupa o vara prelungita si cu temperaturi extrem de ridicate, ne-am trezit dintr-odata in iarna. Prinsi nepregatiti, sute de romani au devenit victimele virozelor.
BUCUREŞTI : Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-ar putea pronunţa luni asupra afirmaţiei preşedintelui Traian Băsescu referitoare la armeni.
BUCUREŞTI - Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 verifică actele medicale referitoare la moartea Patriarhului Teoctist.
BUCUREŞTI - Ministerul Justiţiei a organizat - împreună cu Academia de Drept European de la Trier - un seminar internaţional pe tema "Reforma Codului de Procedură Penală".
VIENA - Astazi, la Grand Festivity Hall al Universitatii din Viena au fost decernate premiile Erasmus EuroMedia Seal of Approval.
Îi place şahul şi este un mare fan Harry Potter. Nu se dă însă la o parte nici când vine vorba despre o partidă de bowling. La cei 28 de ani ai săi, Sorin Rosen a devenit cel mai tânăr rabin din Europa.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
2
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.
Sănătate
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan.
1
Eveniment
Scandal într-un supermarket din Lugoj. Un bărbat a amenințat angajații cu o seceră și a fost reținut
Momente tensionate într-un supermarket de pe strada Valentin Rosada din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat în magazin având asupra sa un obiect contondent și a amenințat angajații. Incidentul a avut loc vineri seară, 13 noiembrie, iar în urma intervenției polițiștilor, bărbatul a fost identificat și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Eveniment
Un accident rutier în lanț s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, într-o parcare a unei societăți comerciale de pe strada Timișorii din Lugoj.
Eveniment
Persoana bănuită de furtul unui autoturism Hyundai Kona, sustras în urmă cu câteva săptămâni din Timișoara, s-a prezentat la sediul poliției. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineața de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.