tion.ro Web analytics

BUCUREŞTI - Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în 2006 s-au înregistrat 98.135 de turişti americani cazaţi în România. Vara aceasta, numărul cetăţenilor de peste Ocean care au vizitat ţara noastră a crescut, după informaţiile date de AFP, cel mai mult faţă de restul ţărilor din Europa.
Strigoii. Cine nu a auzit, măcar o dată în viaţă, rostindu-se, cu un soi de teamă superstiţioasă, acest cuvânt? Mulţi nu cred asemenea istorii, considerându-le simple scorneli ale unei minţi rătăcite. Alţii îşi fac cruce şi scuipă în sân, cerând Providenţei să-i scape de Necuratul.
Romania continua sa fie considerata tara cu cel mai ridicat indice de perceptie a coruptiei (IPC) din Uniunea Europeana, conform unui raport dat publicitatii miercuri de Transparency International Romania.
CAPUL MIDIA - Un balon uriaş s-a ridicat deasupra Capului Midia, marţi, în cadrul unui experiment pentru realizarea turismului spaţial. Specialiştii de la Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) au efectuat acest test pentru un proiect cu care vor participa, la sfârşitul lunii viitoare, în Mexic, la o competiţie internaţională pentru turism spaţial.
BUCUREŞTI - Raportul Naţional al Dezvoltării Umane întocmit în acest an de Institutul Naţional de Cercetare în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale şi de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare arată că aproape 10% din populaţia Romaniei a ales să muncească în străinătate, fapt ce a generat o criză de forţă de muncă în unele domenii, care ar putea fi soluţionată cu muncitorii din Republica Moldova, cei din Ucraina sau Serbia, anunţă Curentul.
Cei care dorm mai mult de opt ore pe noapte sau mai putin de cinci prezinta un pericol dublu de a se imbolnavi grav de inima. Dormiti in jur de sapte ore pe noapte, va sfatuiesc cercetatorii britanici, citati de BBC News.
BUCUREŞTI - Vreme cam de un deceniu si jumatate, am exportat pe toate meleagurile lumii zeci de mii de "dansatoare". Aproape ca nu este bara dintr-un club de noapte din lumea asta care sa nu fi fost temeinic frecata si de o româncuta de-a noastra. Dar vremurile s-au schimbat si producatoarele etichetate cu larghete drept stripteuse nu prea mai sint la moda.
BUCUREŞTI - Diferente de salarizare intre femei si barbati continua sa existe in majoritatea domeniilor de activitate. Cea mai mare diferenta se inregistreaza in industrie, unde salariul barbatilor este cu peste 60% mai mare decat cel al femeilor. Chiar si in domenii feminizate, ca administratie publica si comert, salariile barbatilor sunt mai mari decat cele ale femeilor cu peste 15%.

Ştiri sportive

SCM Timișoara a câștigat Cupa României la rugby
SCM USV Timișoara a câștigat Cupa României la rugby, după ce s-a impus în finală în fața celor de la CSM Știința Baia Mare, scor 18–11. Timișorenii au controlat jocul încă din prima repriză, au marcat două eseuri și și-au trecut în palmares un nou trofeu.

Eveniment

A furat unelte de 30.000 de lei din două case din Boldur, dar a fost prins de polițiști
Polițiștii din Lugoj au prins un bărbat care ar fi furat unelte și accesorii agricole din două case din Boldur, prejudiciul fiind de aproximativ 30.000 de lei.

Eveniment

Accident auto la Timișoara, în zona fostei Fabrici de Țigări. O victimă și dosar penal
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 13:30, pe splaiul Tudor Vladimirescu, în zona fostei Fabrici de Țigări din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului o femeie de 44 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis dosar penal. 6

Eveniment

Accident cu opt mașini pe A1 Timișoara-Lugoj. Trafic blocat pe câțiva kilometri
Opt mașini au fost implicate astăzi într-un accident pe autostrada A1, pe sensul Timișoara -Lugoj, în jurul prânzului. Nu sunt victime, însă traficul a fost blocat pe câțiva kilometri. 2

Eveniment

Tragedie la Jebel: un bărbat a murit, iar altul a fost rănit grav după ce au căzut de pe o schelă
Un grav accident de muncă a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în localitatea Jebel, unde doi muncitori au căzut de pe o schelă în timpul unor lucrări de reparații. Incidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a altuia. UPDATE. Cei doi muncitori lucrau la negru

Eveniment

Accident în Săcălaz. O persoană este inconștientă
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.

Eveniment

Trei persoane au ajuns la spital după un accident în Beregsău Mare
Un accident cu trei victime a avut loc vineri în localitatea Beregsău Mare.

Ştiri din Timiș

În urmă cu 36 de ani, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. Au sunat din nou sirenele
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La 36 de ani de atunci, momentul a fost comemorat în Piața Victoriei, la ora 12, prin sunet de sirenă, în memoria celor care au avut curajul să iasă în stradă pentru libertate, în ciuda represiunii violente a regimului. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici