BUCUREŞTI - Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, revine asupra declaraţiei făcute în urmă cu zece zile. Atunci, ministrul susţinea, în direct prin telefon la Antena 3, că infractorii ar trebui să fie deportaţi în deşertul egiptean.
ITALIA - Scandalul generat de valul masiv de expulzari ale romanilor din Italia arata discrepantele majore intre legislatia statelor membre ale UE si legislatia comuna a Uniunii.
ITALIA - Ancheta în cazul lui Nicolae Mailat intră într-o nouă fază. Astăzi, procurorii italieni vor prezenta judecătorilor declaraţiile româncei care l-a denunţat pe Mailat, iar magistraţii vor decide dacă acestea au statut de probe în dosar.
ITALIA - Asociaţia culturală Tera Nova din Italia denunţă faptul că tot mai mulţi copii români, care studiază în şcolile italiene sunt agresaţi, verbal şi fizic de ceilalţi adolescenţi.
ITALIA - Cadavrul unui cetăţean român, în vârstă de 31 de ani ucis cu o armă de foc, a fost descoperit de poliţie în apropiere de Napoli, relatează site-ul CasertaNews.it.
BUCUREŞTI - Ţipete şi îmbrânceli în această dimineaţă la Biserica Cuvioasa Parascheva din Capitală. Sute de oameni au venit la sfinţirea lăcaşului de cult.
MOLDOVA - 300 de lei - atât costă să închiriezi un copil. Furnizori sunt chiar părinţii minorului. Totul se întâmplă în România europenă a anului 2007, în zonele rurale unde sărăcia a transformat copii în sclavi.
SUCEAVA - Locuiesc la oraş, dar se încălzesc ca la ţară. Aproape şapte mii de oameni din judeţul Suceava, se încălzesc cu lemne sau calorifere electrice, deşi oraşul are reţea modernă de furnizare a gazului.
BUCUREŞTI - Deţinuţii încearcă să procure telefoane mobile şi droguri în închisoare. Iar pentru asta apelează la cele mai ingenioase metode - rude sau prieteni le ascund în alimente, cărţi sau obiecte de mobilier.
ITALIA - Românii din Italia sunt tot mai des ţinta atacurilor comise de locuitorii revoltaţi. Presa italiană a relatat recent existenţa a noi cazuri tragice în Italia.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.