Povestea de dragoste dintre cea mai bine cotata actrita din Romania de filme porno si sotul ei, cu care e casatorita de 12 ani, e pe cale sa se sfarseasca. Mai exact, conform unor surse apropiate celor doi, Sandra Romain, pe numele ei adevarat Maria Popescu, vrea sa inainteze o actiune de divort pentru infidelitatea de care a dat dovada sotul in perioada petrecuta departe de ea. Poze incendiare
Cristian Cioacă a fost pus în libertate aseară la ora 20:30, când a expirat ordonanţa de reţinere.
Trei jurnalişti de la Academia Caţavencu au fost reţinuţi de poliţiştii de la Aeroportul Otopeni, după ce au încercat să intre ilegal pe pistă. Ziariştii au încercat să testeze vigilenţa personalului după ce, luna trecută, au reuşit să se strecoare nestingheriţi şi să monteze bombe false pe avioanele din Aeroportul Băneasa.
Pentru a multumi Moscovei pentru spirijinul acordat in problema Kosovo, Patriarhia Serbiei se apuca sa pupe bocancul kagebist al lui Alexei al ll-lea, atacand Mitropolia Basarabiei si implicit Patriarhia Romana.
Traian Basescu a cerut ministrului justitiei declansarea urmarii penale in cazul unor fosti si actuali membri ai Guvernului. Printre cei mentionati se numara Adrian Nastase, Tudor Chiuariu, Decebal Traian Remes si Paul Pacuraru.
O tânără româncă forţată să se prostitueze la Toronto, în Canada, a reuşit să evadeze din mâinile traficanţilor şi a alertat poliţia.
Cu siguranta, multi isi amintesc primele zile ale anului 2005, cand o premiera mondiala absoluta a facut ca Romania sa fie in centrul atentiei lumii intregi: la 16 ianuarie, Adriana Iliescu aducea pe lume o fetita la maternitatea "Panait Sarbu", din Bucuresti.
Pe langa reclamatii justificate, institutiile pentru protectia consumatorilor primesc frecvent sesizari care, desi sunt facute in serios, par mai degraba glume.
Elevii români au şansa să-şi folosească cunoştinţele despre mediul înconjurător în cadrul unui concursde campanii de conştientizare, care are loc şi în Marea Britanie.
Soţul avocatei Elodia Ghinescu a fost reţinut pentru 24 de ore de către Poliţie.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.