Miss România Nel Mondo 2000, manechin de renume în Italia şi Franţa, şi mamă pentru... 81 de copii! Mihaela Duţescu, căsătorită cu un om de afaceri italian, s-a stabilit de câţiva ani la Milano.
De 23 de ani umblă cu tolba prin Bucureşti. Chiar dacă în zilele de pensie cară după el sute de milioane de lei, nu îi este teamă nici un pic că ar putea fi prădat. În schimb, i se înmoaie picioarele atunci când trebuie să intre în casa unei cliente. “De multe ori mi se întâmplă să le găsesc dezbrăcate”, mărturiseşte, jenat, poştaşul.
Trei cesti de cafea pe zi pot reduce riscul aparitiei unor forme de cancer ovarian, conform unui studiu realizat de cercetatorii americani.
S-au iubit şapte luni, dar pentru şapte vieţi. S-au despărţit aşa cum s-au şi cunoscut, surprinzător pentru toată lumea care îi cunoaşte. Ruptura dintre subprefectul Capitalei Mioara Mantale şi actorul Adrian Păduraru are deja iz de telenovelă, pigmentată cu procese de paternitate şi crize de gelozie.
Avocatul lui Cristian Cioacă, Florin Sorescu, s-a declarat uimit de decizia de arestare a clientului său pentru 29 de zile.
Până ieri, 200.435 de bloggeri citiseră site-ul lui Ion Iliescu. Cu puţin peste 200.000 de voturi, Adriean Videanu îl înlocuia, în 2004, pe Băsescu la Primăria Capitalei.
V-aţi hotărât să vă mutaţi din oraşul natal, să vă înscrieţi la facultate, să vă schimbaţi serviciul sau pur şi simplu să vă schimbaţi mediul, anturajul. Decizia nu este una uşoară şi, pe lângă nebunia bagajelor, a acomodării, nu uitaţi să vă schimbaţi şi actele.
"Supermodelul m-a intampinat rostind: Imi cer scuze ca sunt topless", scrie, pentru Daily Mail, Simon Mills, care venise sa-i ia un interviu Carlei Bruni.
Din ce în ce mai multe persoane publice, rămân fără autoturism. După Lazarus, Aura Urziceanu, Horia Brenciu şi Laura Andreşan a venit şi rândul Mioriţei Videanu, soţia primarului general al Capitalei, să ajungă pieton. Şi asta din cauza “hingherilor” lui Prigoană, care i-au săltat maşina.
Viaţa Ronei Hartner bate filmul. Focoasa protagonistă a peliculei “Gadjo Dilo” trăieşte o poveste de dragoste cu un dansator ce are origini indiene şi care a cerut-o de soţie la nici cinci zile după ce s-au cunoscut.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.