O scădere de temperatură se va resimţi în toată ţara la acest sfârşit de săptămână. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab şi moderat în weekend. Temperatura va atinge un maxim de 5°C şi un minim de –2°C.
Leii de la Circul Globus au sărit pe dresor, în plin spectacol. Animalele erau foarte nervoase şi au încercat, pe rând, să-l sfâşie pe om. Numărul de dresură s-a transformat timp de 10 minute într-o luptă pentru supravieţuire.
Şeful statului declară că un sfert dintre magistraţii români sunt foşti securişti.
În timp ce un analist francez în serviciile americane de informaţii crede că Băsescu a ajuns la putere în 2004 datorită sprijinului lui Bush, Ion Iliescu, un fost preşedinte al României, nu-i prevede un viitor strălucit în 2009.
O fată de 16 ani din Târgu Jiu a născut trei băieţi odată. Tânăra nu este căsătorită, dar tatăl copiilor i-a recunoscut pe toţi şi a promis că va avea grijă atât de ei, cât şi de mama lor.
Când se spune că lumea e mică, politicienii nu iau proverbul în seamă. Însă viaţa le rezervă surprize. Şi, în calitatea lor de persoane publice, acestea nu sunt întotdeauna plăcute. Este şi cazul Elenei Udrea.
“Poftiţi la ghiocei, cumpăraţi vestitorii primăverii!”. Aşa răsună, de trei zile încoace, în Piaţa Crângaşi. De la 8.00 dimineaţa, Marcel Popică iese la vânzare de ghiocei. Are traista plină, dar ştie că până la ora 16.00 îi dă mai ceva ca pe “pâinea caldă”.
De-a lungul anului trecut, zeci de mii de copaci au fost tăiaţi ilegal, cu ajutorul unor angajaţi silvici.
25% dintre magistraţii verificaţi de Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii au primit verdict de poliţie politică. Afirmaţia a fost făcută de şeful Direcţiei de Investigaţii a CNSAS, Germina Nagâţ. Ea susţine că verificarea magistraţilor a fost o prioritate.
Românii plătesc cel mai mult pentru un litru de lapte dintre toţi europenii.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.