În contextul dezbaterii publice a proiectelor Legii învăţământului preuniversitar, Legii învăţământului universitar şi Legii privind statutul personalului didactic, PF Daniel Patriarhul BOR a lansat un apel public în favoarea păstrării religiei în învăţământ liceal.
Peste 89 de persoane cu cetăţenie română au fost arestate marţi în Spania, în cadrul unei ample operaţiuni a poliţiei, împotriva unei reţele de falsificatori de carduri.
Despre cea mai cautata romanca din ultimul an se stie deja ca era o mare consumatoare de barbati. Va prezentam, azi, fotografiile pe care ea le folosea drept momeala.
Ministrul justiţiei, Teodor Meleşcanu, a semnat avizele consultative şi a înaintat preşedintelui Traian Băsescu cererile de graţiere pentru cele trei bătrâne deţinute în penitenciarul de la Colibaşi.
S-au despărţit de mai bine de o lună, dar tot mai apar întrebări cu privire la ce s-a întâmplat de fapt în povestea de iubire dintre Elena Băsescu şi Andrei Hrebenciuc. Să fi fost vorba chiar despre o nuntă secretă între cei doi? Aşa relatează revista Q Magazin în numărul care a apărut ieri pe piaţă.
Şoferii cărora li se reţine permisul în alt judeţ decât cel de reşedinţă nu au aproape nici o şansă de a contesta sancţiunea: ultima modificare a Codului Rutier prevede că numai instanţele de judecată de pe raza judeţului unde s-a produs fapta pot anula măsura luată de agentul constatator.
Viorel Butnaru, ultimul ucenic al fostului stareţ al Mănăstirii Dervent, părintele Elefterie, îşi vindecă pacienţii călcându-i în picioare. Mai exact, le aşază oasele în poziţia lor corectă prin executarea unui masaj cu talpa.
Militarii vor avea dreptul să-şi ia armele acasă şi să tragă cu ele fără somaţie. Aşa prevede un proiect de lege elaborat de Ministerul Apărării şi postat pe site-ul său de internet.
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ilie Năstase, şi-a prezentat astăzi demisia, în urma acuzelor legate de modul în care au fost cheltuiţi banii pentru organizarea meciului România-Franţa din Cupa Davis.
Poliţiştii de sub Tâmpa încearcă să dea de urma unui jefuitor de biserici care, în week-end-ul trecut, a sustras 16000 de lei (160 milioane lei vechi) din seiful bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Braşov.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.