Românii plătesc taxă pe apa de ploaie, taxă pentru cai sau măgari, dar şi pentru înfrumuseţearea anumitor localităţi. Toate aceste taxe ciudate au fost stabilite atât de autorităţile locale, cât şi de cele centrale pentru a aduna cât mai mulţi bani la buget.
O femeie româncă, Doina G., în vârstă de 80 de ani care s-a stabilit în Italia acum 40 de ani, a fost evacuată din casa în care locuia în cartierul Trionfale, din Roma.
Autorităţile italiene au reţinut şapte cetăţeni români suspectaţi de proxenetism, în provincia Catania (regiunea Sicilia - sud). Potrivit anchetatorilor, românii, cu vârste cuprinse între 22 şi 34 de ani, îşi obligau soţiile şi prietenele să se prostitueze în faţa gării din Catania.
La 52 de ani, actrita Mihaela Mitrache s-a stins din viata la capatul unei lungi suferinte. Inmormantarea are loc astazi, la Cimitirul Ghencea, slujba fiind programata pentru ora 14.00.
O adolescentă de origine română face senzaţie într-un concurs muzical organizat de televiziunea germană RTL. VIDEO
Ca să nu fiţi singuri întregul an, în 24 februarie prindeţi de mână o fată sau un băiat.
Din această lună, vor fi taxate de stat şi sumele acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşte, prima de Crăciun sau cadoul de 1 Iunie pentru copil. Va trebui să plătim impozit şi pentru abonamentele de telefon sau pe mijloacele de transport în comun pe care le primim de la serviciu. Decizia a fost luată de Ministerul Muncii şi a apărut în Monitorul Oficial.
De nenumărate ori am auzit vorbindu-se la televizor despre riscurile de îmbolnăvire pe care le prezintă telefoanele mobile pentru oameni.
Autoritatile de la Craiova au transmis astazi la ora 8:00 Parlamentului declaratia prin care oltenii isi declara unilateral independenta. Printr-o miscare total neasteptata, oltenii separatisti din Dolj, inspirati de precedentul kosovar, si-au declarat independenta, cu sprijinul tacit al Chinei, Burkinei Fasso, Guyanei Franceze si Tarii Bascilor, desi din Tara Bascilor inca nu au primit confirmarea in scris, faxul bascilor fiind defect.
Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, moţiunea simplă a PD-L "Anulaţi taxa de primă înmatriculare!", cu o majoritate de 158 voturi pentru, din totalul de 265 voturi exprimate, şi 107 împotrivă.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.