Carabinierii din Italia au arestat în comuna Bertiolo, din provincia Udine un român, în vârstă de 40 de ani, care era căutat prin interpol pentru că a ucis două femei în Serbia, relatează Adnkronos.
Presedintele Consiliului Judetean Botosani, Constantin Contac, sustine ca cea mai buna solutie în rezolvarea problemei câinilor comunitari este ca Guvernul sa emita o hotarâre prin care acestia sa fie înregistrati, mai exact sa li se puna cipuri ca la alte animale.
Un copil de nouă ani a fost operat de apendicită, din cauza neatenţiei echipei medicale, deşi se afla la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti pentru un examen cistoscopic, au declarat, pentru NewsIn, surse din cadrul spitalului.
Un tanar din Satu Mare este cautat de politisti dupa ce si-a injunghiat fosta iubita cu opt lovituri de cutit.
Anul acesta, cei mai multi romåni vor contopi zilele libere de Paste cu cele de 1 Mai, asa incåt, per total, vor avea o saptamåna de vacanta.
Numărul de produse periculoase îndepărtate de pe piaţa UE a crescut cu 53% în 2007, jucăriile şi produsele cosmetice fiind cel mai des notificate, iar China a fost ţara cu cele mai multe produse periculoase detectate, potrivit raportului anual al Comisie privind Sistemul de Avertizare Rapidă.
Căutat de trei ani de Secret Service, Vlad Duiculescu, bucureşteanul care de la 17 ani „sparge“ serverele eBay şi IT&C, a fost reţinut, ieri, de procurorii Parchetului General. Ancheta a început în aprilie 2005 şi au fost implicaţi ofiţeri ai Secret Service, FBI, SRI, ai DCCO, ai Departamentului de Operaţiuni Speciale al Poliţiei Române şi procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Barbatul cu penisul sectionat accidental de doctorul Ciomu a divortat. Ion si Cecilia Jiga au pus, ieri, la punct o diversiune, cu acordul magistratilor Judecatoriei Buftea, pentru a trece neobservati.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis la reexaminare legea prin care românii aveau liber de Rusalii. Nu pentru că şeful statului nu ar vrea ca cetăţenii să se odihnească mai mult. Ci pentru că, dimpotrivă, vrea ca şi ziua de Sfânta Maria să fie declarată sărbătoare legală. Adică 15 august să fie zi liberă.
Eveniment
Accident rutier la intrarea în Remetea Mare, miercuri seara, după ce un șofer a escaladat sensul giratoriu. O pasageră de 58 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal.
1
Sănătate
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara tratează în prezent 17 persoane vârstnice provenite din căminele de bătrâni din Lenauheim și Cenad, aflate recent în atenția autorităților. Pacienții au fost diagnosticați cu scabie generalizată, o afecțiune contagioasă care necesită tratament specializat, igienă strictă și monitorizare medicală atentă.
Capitală Culturală
Festivalul de iarnă Lights of the Village, organizat la Muzeul Satului Bănățean de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, se apropie de finalul ediției 2025, cu un program artistic variat și activități dedicate întregii familii.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ești în căutarea echilibrului între natură și știință, între tradiție și inovare? Aici intervine Enigma Plant - un brand care, de peste două decenii, îmbină rădăcinile naturiste cu standarde moderne de calitate.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Avatar: Fire and Ash”, cel de-al treilea film din celebra franciză „Avatar”, care continuă povestea începută de James Cameron în 2009 și extinsă în „Avatar: The Way of Water”.
Ştiri din Timiș
Obiceiuri de odinioară au fost prezentate, vineri, la Timișoara de Alaiul colindătorilor. Dubași, colindători, fanfară, „capre” și copii au adus bucuria și tradițiile de Crăciun.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În sezonul rece, confortul termic devine o prioritate, iar alegerea unui dispozitiv potrivit este esențială. Aeroterma aer cald este una dintre cele mai populare soluții pentru încălzirea rapidă a spațiilor mici sau medii.
Lugoj
Aproximativ 100 de copii cu nevoi speciale din zonele rurale aflate în apropierea municipiului Lugoj vor putea fi cazați, începând din luna februarie, în noul internat al Centrului pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”.