Cursul de referinţă publicat de Banca Naţională a României (BNR) a atins maximul istoric de la introducerea monedei europene, de 4,2127 lei/euro, leul înregistrând a cincea şedinţă de depreciere semnificativă de la începutul anului, pe fondul sentimentului negativ al investitorilor faţă de regiune.
Premierul României, Emil Boc şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, vor avea o întrevedere joi, la ora 12:00. Întâlnirea va avea loc la sediul Băncii Naţionale a României (BNR). Tema discuţiilor dintre cei doi oficiali nu este, deocamdată, cunoscută.
Moneda naţională s-a depreciat considerabil spre finele şedinţei interbancare de miercuri, iar cursul de schimb s-a situat uşor peste 4,12 lei/euro, cu circa cinci bani mai mare faţă de nivelul de la închiderea zilei precedente, pe fondul cererii de euro.
Conducerile concernelor Naftogaz şi Gazprom s-au întâlnit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru a încerca să găsească o ieşire din actuala criză, potrivit purtătorului de cuvânt al concernului rus, Serghei Kuprianov. Reuniunea nu a fost anunţată în prealabil.
Deficitul de gaze rezultat din sistarea livrărilor de gaze ruseşti către România, prin staţia Isaccea, va fi acoperit prin producţia internă, cantităţile de gaze aflate în stocuri şi reducerea consumului la centralele termice şi trecerea la combustibilul alternativ, a declarat, marţi, premierul Boc.
Mult promişii mii de kilometri de autostrăzi suferă o amânare, după ce termenul limită de depunere a ofertelor pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov a fost schimbat cu o lună.

Ştiri din Timiș

FOTO. ARIS Boutique Hotel & SPA – O experiență boutique în inima Oradiei
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 noiembrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.

România

Comitetul ministerial pentru situații de urgență, convocat din cauza ploilor și riscului de inundații. Sunt vizate și râuri din Timiș
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu. 1

Sănătate

Timișoara va avea un centru de expertiză pentru boli neurologice rare. Ministrul Sănătății a aprobat certificarea
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.

Mapamond

Jensen Huang demisionează din funcția de CEO al Nvidia după scandalul amoros cu implicații de spionaj
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială. 1

Ştiri din Timiș

„Cercul Siguranței”. Curs gratuit pentru părinții copiilor cu dizabilități, la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.

Ştiri din Timiș

Supraimpozitarea balcoanelor închise? PMT: „Se aplică doar clădirilor construite integral fără autorizație”
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale. 2

Ştiri din Timiș

Balințul, supravegheat video. Zeci de camere instalate pentru combaterea vandalismului și a depozitării ilegale a deșeurilor
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună. 1