Cursul de referinţă publicat de Banca Naţională a României (BNR) a atins maximul istoric de la introducerea monedei europene, de 4,2127 lei/euro, leul înregistrând a cincea şedinţă de depreciere semnificativă de la începutul anului, pe fondul sentimentului negativ al investitorilor faţă de regiune.
Premierul României, Emil Boc şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, vor avea o întrevedere joi, la ora 12:00. Întâlnirea va avea loc la sediul Băncii Naţionale a României (BNR). Tema discuţiilor dintre cei doi oficiali nu este, deocamdată, cunoscută.
Moneda naţională s-a depreciat considerabil spre finele şedinţei interbancare de miercuri, iar cursul de schimb s-a situat uşor peste 4,12 lei/euro, cu circa cinci bani mai mare faţă de nivelul de la închiderea zilei precedente, pe fondul cererii de euro.
Conducerile concernelor Naftogaz şi Gazprom s-au întâlnit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru a încerca să găsească o ieşire din actuala criză, potrivit purtătorului de cuvânt al concernului rus, Serghei Kuprianov. Reuniunea nu a fost anunţată în prealabil.
Deficitul de gaze rezultat din sistarea livrărilor de gaze ruseşti către România, prin staţia Isaccea, va fi acoperit prin producţia internă, cantităţile de gaze aflate în stocuri şi reducerea consumului la centralele termice şi trecerea la combustibilul alternativ, a declarat, marţi, premierul Boc.
Mult promişii mii de kilometri de autostrăzi suferă o amânare, după ce termenul limită de depunere a ofertelor pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov a fost schimbat cu o lună.
Marţi şi miercuri sunt două sărbători importante pentru români: Boboteaza şi Sfântul Ion, care marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă. Ca în fiecare an, mii de credincioşi merg la biserică pentru a lua agheasmă, iar preoţii sfinţesc apele.

Ştiri din Timiș

Intervenție de urgență în Cheile Rudăriei. Un tânăr s-a cățărat la 20 de metri înălțime cu șlapi și a rămas blocat
Intervenție dificilă pentru salvamontiști în Cheile Rudăriei, unde un tânăr s-a aventurat la aproximativ 20 de metri înălțime, cu șlapi, fără echipament de protecție și fără experiență în escaladă sau alpinism. În momentul în care nu a mai putut înainta sau coborî, acesta a cerut ajutor.

Ştiri din Timiș

Plasă de protecție de șantier, prinsă de firul de contact. Intervenție pe calea ferată dintre Tapia și Găvojdia
O plasă de protecție agățată de firul de contact a dat peste cap circulația feroviară, duminică seară, pe Magistrala 100, între Tapia și Găvojdia. O drezină pantograf a intervenit pentru remedierea deranjamentului.

Turism

Unde găsești cea mai ieftină bere din lume. Orașele în care o halbă costă mai puțin de un euro
Pentru mulți dintre cei care pleacă în vacanță, o bere rece face parte din micile plăceri ale unei zile de concediu. Prețul acesteia poate varia însă considerabil de la un oraș la altul, iar în unele dintre cele mai populare destinații turistice, o simplă bere poate ajunge să coste surprinzător de mult.

România

Dezinformarea cu „ambulanța care fură copii” a trimis șapte oameni după gratii
Șapte persoane — șase bărbați și o femeie — au fost arestate preventiv după ce au atacat o ambulanță în comuna Recea-Cristur, Cluj, sâmbătă seara, după un zvon fals răspândit online.

Cariere de Poveste

Sorin Maxim, directorul ADR Vest: „Nu vă alegeți un loc de muncă, ci un proiect care merită ani din viața voastră”
De aproape trei decenii, Sorin Maxim este unul dintre oamenii care au contribuit discret, dar decisiv, la transformarea Regiunii Vest prin atragerea și gestionarea fondurilor europene. Este absolventul a două facultăți din cadrul Universității de Vest Timișoara: Facultatea de Matematică, specializarea Informatică, și Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea Management.

Horoscop

Horoscop săptămâna 10 - 16 august
Horoscopul în această săptămână:

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 10 august
Luini, 10 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 august 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la mai multe expoziții.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici