Înainte de a face saltul în gol, femeia şi-a legat nepotul de ea cu un cearceaf. Cei doi s-au zdrobit de caldarâm. Femeia a murit pe loc, iar băieţelul a încetat din viaţă pe drumul spre spital.
Poliţiştii au găsit asupra victimei un bilet şi efectuează cercetări pentru a stabili cauzele care au determinat-o pe femeie să se sinucidă.
Femeia, care era, potrivit poliţiştilor, bunica băieţelului împreună cu care s-a aruncat de la etaj, a lăsat două bilete cu texte similare în care dă de înţeles că nepotul ei ar fi fost bolnav şi nu ar fi fost bine îngrijit. “Ce trăiţi este o tragedie, dar, este mai dureros ce se va întâmpla. Nu vreau să las copilul să fie bătaia vostră de joc, este mai bine aşa“, scria în unul dintre bilete.
Incidentul a avut loc într-un bloc situat pe Bulevardul Ion Mihalache, la numărul 104. Poliţia va continua cercetările în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!