Ceea ce, pe la agapele tovărăşeşti cu vin alb, de soi, stârnea zâmbete condescendente şi o stânjeneală… deloc tovărăşească. Aşa că, în 1980, localitatea Murfatlar e numită prin decret Basarabi, cu un nume „confecţionat” politiceşte în anii interbelici.
Aşa că de aproape trei decenii există un nume de loc care nu mai aparţine niciunui loc; dar care constituie o denumire de origine a unor vinuri. Cum ar veni, numai etichetele de pe nişte sticle şi niscai cântecele populare străvechi mai duc înainte un renume istoric, încărcat de tradiţie, de istorie, de cultură.
Altminteri, orăşelul Basarabi e doar un loc pe unde trece şoseaua spre mare. Te grăbeşti să-l străbaţi mai repede, să poţi accelera. În afară de ricinul decorativ din curţi nu te frapează mare lucru. Lucian Mândruţă a publicat într-o mai veche Dilemă un reportaj scris în gara Basarabi: o dezolare, un pustiu, o lipsă care – descria teleastul – te copleşesc!
Dar lângă localitate sunt colinele acelea splendide, rânduri-rânduri de vie. Şi înaintea panoului de intrare în oraş sunt panourile companiei Murfatlar.
Această separaţie îţi dă sensul sărăciei spirituale a localităţii: faptul că Basarabiul nu mai e Murfatlar, faptul că aceşti oameni au fost deconectaţi de la o sursă naturală de cultură (în toate sensurile) se răsfrânge parcă şi în faţa ştearsă, indistinctă a locului, care altminteri ar putea să se laude cu prima biserică românească, un adevărat ansamblu monastic paleocreştin. Dar oraşul numit ca atare Basarabi e un produs steril tipic comunist: nu tu vin, nu tu religie, ci doar industrii neperformante.
Către sfârşitul anilor ’90, în locul despre care Mândruţă zicea că nu se întâmplă nimic, s-a întâmplat în sfârşit ceva. Oamenii de marketing de la Murfatlar S.A. au avut ideea să-şi etaleze vinul cu o comunicare tipic berărească: au făcut promoţii (au dat salarii pe viaţă), au impus branduri şi sub-branduri, au comandat spoturi tv şi le-au difuzat la greu.
Idei simple în aparenţă, dar întâmpinate de comunitatea vitivinicolă de la noi ca adevărate impietăţi faţă de Măria-Sa Vinul… Cu timpul însă rezultatele au început să se simtă… Şi Măria-Sa a început să se simtă mai bine pe piaţă. După aproape un deceniu toate prejudecăţile faţă de Murfatlar au fost înlăturate, una câte una, printr-o strategie abilă şi tenace. Se zice cumva că Murfatlarul are numai vinuri dulci („ceaiuri”, în jargonul ironic al breslei)? Atunci clădim un sub-brand SEC de Murfatlar, reunind soiurile seci, pe care îl promovăm agresiv. Rezultatul?
Azi când comandă „un sec”, multora le vine să completeze: … de Murfatlar. Se obiectează că Murfatlarul e cea mai tânără podgorie, înfiinţată de abia un secol? Atunci filmăm nu un spot, ci o epopee de spot, în care arătăm cum şi-au transmis murfatlarioţii tradiţia de podgoreni, de la o generaţie la alta, înfruntând vrăjmăşia vremurilor şi a regimurilor! Mai nou – ultima frontieră: Murfatlar îşi promovează locul ca atare, dealurile cultivate cu vie; acel „tărâm binecuvântat” care oficial nu mai apare pe hărţi.
Să ne mirăm că interesul comercial se poate vădi mai benefic pentru o colectivitate anume decât voinţa politică (nu rareori asimilabilă cu o simplă toană de potentat)? Mai bine să cinstim un pahar pentru cine merită. Şi să ne urăm că noua iniţiativă deputăţească, a revenirii la denumirea istorică Murfatlar, va fi aprobată de Senat şi de preşedintele Traian Băsescu care – se ştie – e din partea locului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!