Cei mai mulţi miniştri şi politicieni sunt rupţi de realitate şi ştiu doar din presă cum trăiesc oamenii de rând. Pentru gospodine contează şi cea mai mică monedă, iar pensionarii cumpără fie strictul necesar, fie chiar flămânzesc.
Reporterii Click! au chestionat mai mulţi miniştri şi politicieni despre preţurile unor produse banale. Când au auzit întrebarea, câţiva au închis telefonul, alţii s-au “dat” ocupaţi. Unii au găsit scuza că sunt bărbaţi şi nu obişnuiesc să meargă la cumpărături. Însă, ei iau decizii în fiecare zi pentru omul de rând şi ar trebui să cunoască nevoile acestora.
Când a venit vorba să fie chestionaţi pe seama preţurilor la alimentele de zi cu zi, politicienii au dat din colţ în colţ. Mai tranşanţi, miniştrii Paul Păcuraru şi Eugen Nicolescu ne-au închis telefoanele în nas când au aflat de ce îi sunăm.
Tinerii miniştri Cristian Adomniţei şi Attila Korodi, de la Educaţie şi Mediu, fac singuri cumpărăturile, dar ca pentru burlaci. “Eu nu iau din magazin decât iaurt şi chifle de secară”, spune Korodi. “Eu cumpăr des câte două fripturi şi cartofi congelaţi. Mai iau şi cabanos care îmi plac mult, cu muştar”, ne-a spus şi holteiul Adomniţei. Şi Laszlo Borbely obişnuieşte să meargă singur la piaţă şi ştie preţurile la zi.
Ne-au trântit telefonul în nas!
Deputatul Cozmin Guşă, preşedintele PIN, a refuzat categoric să îşi dea cu părerea despre cât costă o pâine sau un ou. Nici măcar faptul că va candida la Primăria Capitalei şi că alegătorii ar putea spune că e rupt de realitate nu l-a făcut să accepte “testul preţurilor”. Deputatul PRM Marcu Tudor a fost de-a dreptul revoltat de întrebările noastre: “Eu sunt un rahat pe care să-l întrebi aşa ceva? Subiecte serioase nu aveţi?”. Miniştrii Păcuraru şi Nicolăescu au închis imediat telefonul, când au auzit întrebările.
SURSA: www.click.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!