În ultimii doi, se constată o creştere a consumului de specialităţi, tendinţă care se va accentua şi mai mult după integrarea în Uniunea Europeană.
Românii au început să aleagă pâinea în funcţie de problemele de sănătate şi de greutate. Iar producătorii profită de cererea tot mai variată şi scot pe piaţă noi sortimente: pâine cu banane, pâine cu secară, pâine cu magneziu, pâine cu cartofi etc.
Anul trecut, s-au cumpărat 2,4 tone de pâine şi produse de panificaţie în valoare de 3,6 miliarde de lei. Din totalul pâinii consumate, trei sferturi a fost albă şi un sfert specialităţi pâine ambalată şi specialităţi.
Pâinea ambalată îşi păstrează proprietăţile nutritive, conservă aroma, este igienică şi oferă o mai mare siguranţă alimentară, fiindcă este etichetată. Pâinea feliată a fost gândită pentru cei foarte ocupaţi, dar şi pentru copiii care nu-şi pot tăia singuri pâinea. În prima jumătate a acestui an, consumul specialităţilor de pâine s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă din 2005.
Reprezentanţii Patronatului Pâinii apreciază că, la sfârşitul acestui an, vânzările vor cereşte până la 4 miliarde de lei, datorită consumului tot mai mare de specialităţi. În schimb, consumul anual de pâine pe cap de locuitor se va reduce, în România, de la 113 la 111 kilograme, estimează producătorii de pâine.
Citiți principiile noastre de moderare aici!