“Moţiunea a fost un moment extrem de important pentru viaţa politică românească. În ciuda votului pe care l-am fi vrut pozitiv, împotriva guvernului incompetent, s-a făcut o clarificare a scenei politice româneşti. PSD-ul este într-o opoziţie extrem de dură şi de critică la adresa Guvernului”, a spus Mircea Geoană la terminarea şedinţei Biroului Permanent al PSD. Suntem principalul partid parlamentar şi vom activa în interiorul Parlamentului pentru a ne promova proiectele”, a mai spus acesta.
Geoană consideră că moţiunea a arătat clar cine este la putere şi cine este în opoziţie: PRM şi PC s-au asociat guvernului UDMR-ist şi liberal, în timp ce PSD, PD şi PLD se află în opoziţie. “Avem în acest moment un guvern lipsit de fundament juridic, îngenuncheat, care supravieţuieşte de pe o zi pe alta“, a declarat acesta.
Modul în care palamentarii PSD au votat şi s-au exprimat ieri a fost analizat, a anunţat Geoană. “Votul lor a fost unul liber, însă declaraţiile ostentative pe care aceştia le-au făcut împotriva moţiunii au deranjat”, a precizat liderul PSD.
Astfel, au fost propuşi pentru excludere din partid parlamentarii Ion Solcanu, Răzvan Theodorescu, Dan Mihalache şi Ion Teodorescu. “Deşi au mai fost şi alţi parlamentari care au votat împotriva moţiunii, nu au fost sancţionaţi, deoarece votul este liber. Sancţiunile au fost luate strict în funcţie de declaraţiile făcute”, a explicat Geoană.
Analiza modului în care PSD-iştii au votat va fi reluată pe 6 octombrie, la Braşov, unde a fost convocat Comitetul executiv naţional, pentru a pune la punct strategia politică şi oferta pentru alegerile europarlamentare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!