Argint este cel care a scandalizat media românească după ce s-a întâlnit cu delegaţia română la Roma şi a vorbit cu Adrian Cioroianu, în plină criză legată de imigranţii români de etnie rromă în Italia. După episodul din Italia, autorităţile române au fost acuzate că “se bat pe burtă” cu un interlop dat în urmărire prin Interpol şi a fost cerută chiar demisia ministrului român de Externe. Costică Argint revine acum în atenţie cu o scrisoare prin care îi cere scuze lui Tăriceanu pentru necazurile provocate.
Liderul rromilor din Italia i-a mulţumit premierului pentru “amabilitatea” de a-i permite să intre şi să vorbească în faţa delegaţiei române la Roma. “După 30 de ani, m-am simţit din nou mândru că sunt cetăţean al României şi onoarea pe care mi-aţi făcut-o strângându-mi mâna, dumneavoastră şi domnului ministru de Esterne (ortografia lui Costică Argint) vor rămâne amintiri foarte frumoase în inima mea”, scrie Argint în scrisoarea deschisă către premier.
El i-a transmis premierului asigurări că numai “ambiţiile electorale care se apropie” au făcut ca adversarii politici ai acestuia “să se folosească de acest prilej prezentându-l mai rău ca pe un act de trădare”.
Costică Argint a anunţat că, în viitorul apropiat, va depune cerere de retragere a cetăţeniei române, “pentru că într-o ţară unde se manifestă atâta intoleranţă şi ură vizavi de ţigani e imposibil să fii reconsiderat şi chiar cu toate insistenţele Consiliului European rromii vor fi mereu în pericol şi discriminaţi în România”.
Trimite articolul
Xa facut bine cea facut prostul rromilor.strontul boul…………1