Jurnalista a precizat în faţa judecătorilor că pe timpul detenţiei s-a dat drept soţia secretă a lui Munaf. Marie Jeanne Ion a afirmat, în faţa instanţei, că în timpul sechestrării de către terorişti a spus că „este soţia secretă” a lui Mohammad Munaf, pentru a fi protejată.
În urma audierii lui Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian a comentat relaţia acesteia cu Mohammad Munaf. Declaraţiile sale nu coincid însă cu cele făcute de Marie Jeanne. Ohanesian a mai declarat presei, prezentă la procesul lui Munaf, că în perioada răpirii, la un moment dat, între Ion şi Munaf a izbucnit o ceartă puternică, pe care nu şi-o poate explica în condiţiile în care erau sechestraţi într-un beci.
La şedinţă, instanţa i-a mai audiat şi pe jurnaliştii Petre Mihai Băcanu şi Ion Bocioacă – cel care l-a desemnat pe Ovidiu Ohanesian să plece în Irak. Cei doi au dat detalii despre ordinul de deplasare, care a fost semnat de redactorul şef Bogdan Ficeac.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti va solicita oficial Ministerului Justiţiei detalii despre procesul lui Mohammad Munaf din Irak, întrucât instanţa română nu are niciun fel de act oficial privind condamnarea la moarte prin spânzurare a irakianului. În prezent, nu există niciun document în dosarul aflat pe rolul instanţei române, care să clarifice unde şi în ce calitate este reţinut Munaf în Irak.
Citiți principiile noastre de moderare aici!