Tot din raport reiese că în primele luni ale acestui an nu s-au înregistrat omoruri la comandă sau omoruri în urma reglării de conturi.
Cauzele sunt nivelul scăzut al educaţiei autorilor, şomajul, consumul de alcool, şi nu în ultimul rând, abandonul copiilor de către părinţii plecaţi la muncă în străinătate.
Astfel, cele mai multe cazuri de violenta gravă au loc la ţară. Şeful Poliţiei, Gheorghe Popa, crede că soluţia ar fi implicarea reală a celor care se ocupă cu protecţia copilului şi familiei şi a celor care se ocupă de educaţie.
În acelaşi timp, numărul altor infracţiuni cu violenţă a scăzut. În primele cinci luni ale anului au fost înregistrate cu un sfert la sută mai puţine tentative de omor şi pruncucideri, cu 16 la sută mai puţine vătămări corporale grave şi cu 29 la sută mai puţine infracţiuni de lovituri cauzatoare de moarte.
Sursa: Realitatea TV
Bilanţ alarmant al Poliţiei Române: Numărul crimelor şi cel al violurilor, în continuă creştere
Reactualizat la:
Bilanţ îngrijorător. Numărul de omoruri şi cel de violuri urmate de moartea victimei au crescut în primele cinci luni ale anului, arată bilanţul Poliţiei Române. Faţă de anul trecut s-au înregistrat cu şapte la sută mai multe omoruri şi cu douăzeci la sută mai multe violuri urmate de moartea victimei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!